Dmitri Medvedev, despre împărțirea Ucrainei: Cea mai mare parte aparține Rusiei, iar altele mai mici - Poloniei și României

×
Codul embed a fost copiat

Ucraina se pregăteşte să crească exporturile de energie către Uniunea Europeană, a anunțat miercuri președintele Volodimir Zelenski.

Numai că miercuri, forțele ruse au capturat a doua cea mai mare centrală electrică din țara vecină, aflată în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk. Este doar "un mic avantaj tactic al rușilor", spune însă unul dintre consilierii lui Zelenski.

În această zonă au căzut rachete aproape fără încetare în ultimele zile, iar rușii par a schimba tactica în zonă. Oficialii ucraineni susțin că Moscova urmează să facă o "redistribuire masivă" a trupelor, în trei regiuni din sudul Ucrainei.

Orașul Bahmut este lovit fără milă, zi și noapte, de rachetele lansate de armata lui Putin. Ca de obicei, ținte sunt multe clădiri civile, localnici nevinovați cad victime, iar bunurile lor, pentru care au muncit o viață, sunt distruse în câteva clipe.

Fetiță: Două rachete au căzut în sala cazanelor, iar casa noastră era foarte aproape.

Citește și
centrala Vuhlehirsk
Rusia a preluat controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bunică: Mă rog pentru ele. Sunt tare îngrijorată.

După săptămâni de ofensivă în această zonă, Rusia a anunțat o primă victorie - capturarea centralei electrice Vuhlehirsk, construită în era sovietică. Funcționează pe cărbune și se află nu departe de orașul Bahmut.

Dar nici ucrainenii nu dau înapoi. Rușii au închis cel mai important pod de peste Nipru, din zona ocupată, la nord de Herson, după un nou atac al forțelor ucrainene cu temutele lansatoare de rachete HIMARS, primite de la americani.

Podul era principala cale de aprovizionare pentru armata rusă, în regiunile de la nord de Herson. Potrivit martorilor, cel puțin 8 rachete au lovit podul, chiar în timp ce era traversat de o coloană blindată a forțelor ruse. Construcția nu a fost, totuși, distrusă complet, dar surse militare ale Kievului susțin că rușii au înregistrat pierderi mari. Drept urmare, separatiștii au reacționat imediat cu multă frustrare.

Kirill Stremousov, lider separatist din Herson: Operațiunea militară specială continuă, epurarea naziștilor continuă, acesta nu este de fapt sfârșitul, așa cum scriu unele mass-media ucrainene, acesta este doar începutul, începutul unui mare sfârșit în Ucraina nazistă.

În aceeași direcție continuă propaganda și la Moscova. Dmitri Medvedev vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a publicat pe Telegram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări: cea mai mare suprafață aparține Rusiei, iar altele mai mici - Poloniei și României.

Între timp, președintele Zelenski dorește să arate că Ucraina este în continuare o țară pe care partenerii europeni se pot baza.

Volodimir Zelenski: Ne pregătim să creștem exporturile de energie electrică către consumatorii din Uniunea Europeană. În ciuda războiului, am asigurat conectarea rețelei energetice a Ucrainei la sistemul energetic al întregii Europe, în timp record. Exporturile ne permit nu doar să obținem un venit în monede străine, dar și să ajutăm partenerii noștri să reziste presiunii energetice din partea Rusiei.

Pe de altă parte, exporturile cerealelor ucrainene din porturile de la Marea Neagră ar putea fi reluate într-o săptămână, urmând ca, până la sfârșitul anului, să se ajungă la 25 de milioane de tone - susține, optimist, ministrul turc de Externe.

Serhii Bratchuk, purtător de cuvânt pentru administrația militară din Odesa: Astăzi, forțele navale relevante ale Ucrainei s-au alăturat acestor eforturi pentru determinarea culoarelor de traversare în siguranță pentru navele ce vor transporta cereale. Vor fi organizate caravane, conduse de o așa-numită "navă deschizătoare de drum".

Însă companiile de transport maritim nu se grăbesc să preia milioanele de tone de grâne din silozuri.

Guy Platten, Secretarul general al Camerei Internaționale pentru Transport maritim: 20 de milioane de tone de cereale, adică 5 milioane de tone pe lună, vorbim despre 50 - 60 de transporturi navale, cel puțin, în fiecare din lunile următoare. Putem fi siguri că este garantată securitatea echipajelor? Ce se întâmplă cu minele (din apropierea coastei)? Sunt încă multe necunoscute. Fără îndoială, trebuie să ne străduim mult pentru a înțelege detaliile, și cum va funcționa practic (acordul).

Acordul încheiat de Rusia și Ucraina, sub medierea Turciei și Națiunilor Unite, care prevede coridoare sigure de transport din porturile ucrainene, este valabil doar pentru 120 de zile, și timpul se scurge deja de cinci zile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 155. Trupele ucrainene depozitează în continuare muniție în locuri rezidențiale, susține Rusia
Război în Ucraina, ziua 155. Trupele ucrainene depozitează în continuare muniție în locuri rezidențiale, susține Rusia

ȘtirileProTV.ro transmit în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Rusia a preluat controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina
Rusia a preluat controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina

Forţele ruse au preluat controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina şi fac o "redesfăşurare masivă" de trupe în trei regiuni din sud, a afirmat un consilier prezidenţial ucrainean.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.