Dezvăluirea făcută de secta pe care a încercat să se răzbune asasinul lui Shinzo Abe

Tetsuya Yamagami
Agerpres

Mama bărbatului acuzat de asasinarea lui Shinzo Abe este membră a Bisericii Unificării, confirmă luni această organizaţie - cunoscut şi drept ”secta Moon” -, pe care suspectul a spus că vrea să răzbune omorându-l pe fostul premier japonez.

Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, ”viza o anumită organizaţie” şi a decis să-l ucdă pe Shinzo Abe, pentru că el credea că fostul şef de Guvern avea o legătură cu aceasta, anunţa vineri poliţia japoneză, relatează AFP.

Presa japoneză a evocat rapid o organizaţie religioasă - fără să o numească - şi scrie că Tetsuya Yamagami o viza pentru că a obţinut donaţii importante de la mama sa, care au pus familia în mare dificultate financiară.

”Mama suspectului Tetsuya Yamagami este din organizaţia noastră şi participă la evenimente ale Bisericii aproape o dată pe lună”, anunţă într-o conferinţă de presă, organizată în pripă la Tokyo, preşedintele aripii japoneze a Bisericii Unificării, Tomihiro Tanaka, potrivit News.ro.

El nu oferă detalii despre donaţiile mamei suspectului, invocând ancheta în curs a poliţiei, în cadrul căreia organizaţia vrea să ”coopereze”.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Această femeie a intrat în acest cult în 1998, iar organizaţia a aflat că aceasta se afla în mare dificultate financiară în 2002, potrivit lui Tomihiro Tanaka.

”Nu cunoaştem circumstanţele care au condus această familie la faliment”, declară el.

El dă asigurări că donaţiile făcute bisericii se fac în mod voit şi că sumele nu sunt impuse.

El subliniază că organizaţia sa este îngrozită de asasinarea lui Shinzo Abe, care nu a a fost ”niciodată” un membru sau consilier al organizaţiei.

Shinzo Abe a murit din cauza rănilor, după ce a fost împuşcat, vineri, în timp ce susţinea un discurs la un miting politic, la Nara (vest), în vederea alegerilor la Senat de duminică.

Poliţia locală a recunoscut deficienţe grave în securitatea acestui eveniment.

Biserica Unificării a fost fondată în 1954, în Coreea de Sud, de către Sun Myung Moon (1920-2012). Ea este prezentă în principal în Coreea de Sud, dar şi în Statele Unite şi Japonia. Învăţămintele acestui cult - cunoscut prin căsătorii colective în masă - au la bază Biblia şi noi interpretări.

Un personaj foarte controversat, devenit miliardar printr-un vast imperiu economic construit pe această biserică, Moon dă asigurări că a avut, la vârsta de 15 ani, o viziune cu Isus Cristos care l-a îndemnat să-i urmeze misiunea, pentru ca omenirea să ajungă la un stadiu de puritate ”fără păcat”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.