Dezastru în Rusia. Sute de mii de oameni, evacuați de urgență

Rusia
Profimedia

Autorităţile din regiunile ruse Tiumen şi Kurgan, din Siberia de Vest, au solicitat, marţi, evacuări de urgenţă în mai multe localităţi afectate de inundaţiilor grave din zonele de la graniţa cu Kazahstanul, transmite AFP.

Guvernatorul regiunii Tiumen, Alexandr Moor, a dispus "evacuarea urgentă a zonelor cu inundaţii probabile", în special în satele Palenka, Novoguireevka şi Afonkino, situate foarte aproape de frontieră.

În această regiune, nivelul râului Ichim a atins, pe alocuri, 808 centimetri, considerat "critic", potrivit administraţiei locale.

Locuitorii oraşului Ichim, cu o populaţie de aproximativ 67.000 de persoane, au primit marţi dimineaţă mesaje text prin care li se solicita să îşi părăsească gospodăriile.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au fost înfiinţate adăposturi temporare pentru a găzdui persoanele evacuate, potrivit Agerpres.

În regiunea învecinată Kurgan, nivelul râului Tobol a crescut cu 111 centimetri într-un interval de 24 de ore, atingând 742 de centimetri.

Aproximativ 21 de localităţi au primit ordin de evacuare, potrivit administraţiei locale.

Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Alexandr Kurenkov, şi guvernatorul regiunii Kurgan, Vadim Shumkov, au survolat cu elicopterul zonele afectate, marţi, a informat această instituţie.

Nivelul fluviului Ural a scăzut în regiunea Orenburg, aflată în centrul inundaţiilor din ultimele zile. În ultimele 24 de ore, apele s-au retras din aproximativ o mie de case inundate, potrivit autorităţilor regionale.

Însă, oraşul Orsk, unde situaţia s-a îmbunătăţit recent după inundaţiile grave de săptămâna trecută, a fost din nou ameninţat după revărsarea apelor dintr-un baraj de pe un curs secundar din regiune.

În Kazahstan, de asemenea afectat de inundaţii, autorităţile au indicat săptămâna trecută că peste 100.000 de persoane au trebuit evacuate.

Inundaţiile care afectează ambele ţări sunt provocate de ploile intense asociate cu o creştere a temperaturilor şi topirea zăpezii şi gheţii. Potrivit oamenilor de ştiinţă, încălzirea globală favorizează evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi precipitaţiile abundente.

Unul dintre colaboratorii apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat marţi că autorităţile au eşuat în demersul de gestionare a inundaţiilor grave, nereuşind să minimizeze pagubele, a relatat agenţia oficială de ştiri rusă RIA, citată de Reuters. Comentariile lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, au fost făcute după inundaţiile grave din sudul Munţilor Ural din Rusia şi din nordul Kazahstanului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.