Descoperire alarmantă în subsolul unei clădiri importante. Secretul ascuns 75 de ani

Descoperire alarmantă în subsolul unei clădiri importante. Secretul ascuns 75 de ani
AFP

Senatul Franței a reușit să ascundă timp de 75 de ani, în subsol, un secret incredibil.

Un bust al lui Adolf Hitler a fost descoperit, săptămâna aceasta, în subsolul Senatului Franței, clădire cunoscută drept Palatul Luxembourg.

Totul a ieșit la iveală în urma unei investigații conduse de publicația Le Monde. Mai mult, a mai fost descoperit și un steag nazist, dar și multe alte documente și obliecte, din acea perioadă.

Investigația a început în urma unor zvonuri potrivit cărora o statuie cu Hitler ar fi ținută în Senatul francez, înacă din cel De-al Doilea Război Mondial, atunci când clădirea a aparținut forțelor aeriene germane, potrivit BBC

La finalul anchetei, publicația franceză a declarat că regretă că transparenţa Senatului a fost limitată. 

Citește și
cuplu
Descoperirea şocantă a unui bărbat, după ce a făcut un test ADN. Cine era de fapt soţia sa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Deocamdată, nu se știe cum bustul și steagul au putut fi ținute secrete într-o clădire publică, cu un rol important în Franța.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce este de fapt celebrul monstru din Loch Ness. Anunțul oamenilor de știință
Ce este de fapt celebrul monstru din Loch Ness. Anunțul oamenilor de știință

Creatura care a alimentat numeroase povești și legende, monstrul din Loch Ness, ar putea fi de fapt un țipar uriaș, potrivit unor cercetători, relatează BBC.

Descoperirea şocantă a unui bărbat, după ce a făcut un test ADN. Cine era de fapt soţia sa
Descoperirea şocantă a unui bărbat, după ce a făcut un test ADN. Cine era de fapt soţia sa

O femeie a descoperit că soțul ei este vărul său primar, după ce i-a oferit cadou de ziua lui un test ADN.

Descoperirea unică făcută în interiorul unui meteorit căzut în Australia, în 1951
Descoperirea unică făcută în interiorul unui meteorit căzut în Australia, în 1951

Un mineral, care nu a mai fost văzut niciodată în natură, a fost descoperit în interiorul unui meteorit metalic, găsit în sudul Australiei, în 1951.

Comoara găsită de o femeie cu detectorul de metale. Ar avea legătură cu William Shakespeare
Comoara găsită de o femeie cu detectorul de metale. Ar avea legătură cu William Shakespeare

O femeie în vârstă de 66 de ani din Marea Britanie, care își petrece timpul liber căutând lucruri cu detectorul de metale, a făcut o descoperire uimitoare.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.