De ce a căzut Joe Biden pe scara avionului. Explicația Casei Albe

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Joe Biden este "100% bine" după ce s-a împiedicat în timp ce urca scările Aur Force One, vineri, a transmis purtătorul de cuvânt de la Casa Albă Karine Jean-Pierre, potrivit CNN.

 

Biden s-a împiedicat în timp ce urca scările avionului, s-a ridicat, după care s-a mai împiedicat o dată. S-a străduit să se ridice a doua oară, înainte de a saluta din vârful scărilor.

"Aşa cum ştiţi, afară bate foarte tare vântul. Aproape că am căzut singură urcând treptele", a spus purtătoarea de cuvânt în faţa reporterilor, pe drum către Atlanta. "Este bine 100%".

Jean-Pierre nu a precizat dacă preşedintele s-a rănit la piciorul recent fracturat, potrivit News.ro.

Citește și
Nord Stream 2
Joe Biden analizează sancţiuni suplimentare pentru blocarea Nord Stream 2 între Rusia şi Germania
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"Se simte minunat. Tot ce pot să spun este că se simte bine. Se pregăteşte de călătorie astăzi şi este bine", a răspuns ea.

Karine Jean-Pierre a repetat că preşedintele Biden se descurcă bine, întrebată dacă a fost consultat de un medic.

Biden şi-a rupt piciorul în noiembrie, la puţin timp după ce a împlinit 78 de ani şi a câştigat Casa Albă, devenind cel mai în vârstă preşedinte american din istorie.

În timpul campaniei din 2020, echipa sa a transmis un istoric medical care arăta că fostul vice-preşedinte este sănătos şi apt pentru preşedinţie.

Dr. Kevin O'Connor, principalul medic care l-a îngrijit pe Biden din 2009 şi care este director executiv la The George Washington Medical Faculty Associates, a scris atunci că Biden este "un bărbat sănătos, viguros", care "este apt să execute cu succes îndatoririle de preşedinte".

Biden şi-a fracturat piciorul alunecând în timp ce alerga cu câinele său Major. Familia Biden are doi câini, Major şi Champ, ambii ciobăneşti germani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Joe Biden a căzut de 3 ori în timp ce încerca să urce în avionul Air Force One
Joe Biden a căzut de 3 ori în timp ce încerca să urce în avionul Air Force One

A fost ceasul rău pentru președintele american care a căzut în cascadă vineri după-amiază, în timp ce urca scara avionului prezidențial.

Joe Biden analizează sancţiuni suplimentare pentru blocarea Nord Stream 2 între Rusia şi Germania
Joe Biden analizează sancţiuni suplimentare pentru blocarea Nord Stream 2 între Rusia şi Germania

Administraţia preşedintelui american Joe Biden analizează aplicarea unor sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, care este aproape finalizat.

Vladimir Putin, după ce a fost făcut ”ucigaș” de către Biden: ”Cine zice, ăla e”
Vladimir Putin, după ce a fost făcut ”ucigaș” de către Biden: ”Cine zice, ăla e”

Președintele rus Vladimir Putin i-a urat lui Joe Biden să fie sănătos, după ce liderul SUA l-a numit „ucigaș” și a promis că Moscova va „plăti prețul” pentru intervenția în alegerile din SUA din 2020 în favoarea adversarului său, Donald Trump.

Președintele SUA admite că Putin este un ”ucigaș” și avertizează că acesta ”va plăti”
Președintele SUA admite că Putin este un ”ucigaș” și avertizează că acesta ”va plăti”

Președintele Joe Biden a fost de acord că președintele rus Vladimir Putin este un „ucigaș” și a declarat, miercuri, într-un interviu pentru ABC News că Rusia va plăti pentru presupusa ingerință în alegerile din SUA.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.