Cutremur puternic în Filipine. Șase morți, zeci de răniți și pagube materiale majore. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Cel puțin șase persoane au murit și alte zeci au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,6, produs marți în Insula Mindanao din sudul arhipelagului Filipine, au anunțat autoritățile locale.

Un bărbat în vârstă de 66 de ani şi un elev de 15 ani au murit după ce au fost loviţi de bucăţi de moloz, au declarat reprezentanţii departamentului pentru intervenţii de urgenţă.

Printre victime se numără un adolescent strivit de un zid care s-a prăbuşit peste el în timp ce fugea dintr-o şcoală împreună cu ceilalţi elevi

Locuitorii înspăimântaţi s-au grăbit să iasă în stradă după cutremurul de la ora locală 09:04 dimineaţă (01.04 GMT), care a făcut clădirile să tremure, relatează Agerpres.

Epicentrul seismului s-a aflat în acelaşi sector ca al unui seism cu magnitudinea 6,4 care s-a soldat cu şapte morţi în urmă cu nici două săptămâni, potrivit USGS, care a precizat că nu există un risc de tsunami.

Citește și
cutremur
Seism cu magnitudinea 6,4 în Filipine. Au fost înregistrate mai multe replici
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Seismul cu magnitudinea 6,4 de pe 16 octombrie s-a soldat cu şapte morţi şi 215 răniţi, având epicentrul la sud-vest de Makilala, în provincia vecină Cotobato de Nord.

Iniţial USGS a anunţat o magnitudine de 6,8 a seismului de marţi, în timp ce Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie l-a evaluat la 6,4.

Primarul din Tulunan, Reuel Limbungan, a spus că a cerut ca orele de curs şi activităţile profesionale să fie suspendate în cursul zilei pentru a le permite inginerilor să verifice clădirile.

„Toţi pacienţii din spitale ar trebui de asemenea să fie mutaţi în exterior pentru moment”, a declarat el pentru postul de radio DZMM din Manila.

„Sala noastră pentru reuniuni muncipale a fost distrusă”, a mai spus primarul localităţii din apropierea epicentrului.

„Primim informaţii privind faptul că există persoane care au fost rănite, dar ele trebuie să fie confirmate”, a mai spus Reuel Limbungan.

Filipine se află pe „centura de foc” a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvent cutremure de pământ şi o importantă activitate vulcanică.

Seismul cu cel mai grav bilanţ din arhipelag a avut loc în 1976, provocând moartea a mii de persoane, până la 8.000, potrivit unor estimări.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cutremur puternic în Filipine. Cinci morți și zeci de răniți. VIDEO
Cutremur puternic în Filipine. Cinci morți și zeci de răniți. VIDEO

Bilanţul cutremurului cu magnitudinea 6,3 care a zguduit miercuri seara sudul Filipinelor, provocând alunecări de teren şi un incendiu la un centru comercial, a crescut la cinci morţi şi mai multe zeci de răniţi.

Seism cu magnitudinea 6,4 în Filipine. Au fost înregistrate mai multe replici
Seism cu magnitudinea 6,4 în Filipine. Au fost înregistrate mai multe replici

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs duminică dimineaţă în largul provinciei filipineze Davao Occidental din sudul ţării, a anunţat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Fipiline.

Soluție împotriva poluării. Satul în care oamenii primesc orez în schimbul deșeurilor
Soluție împotriva poluării. Satul în care oamenii primesc orez în schimbul deșeurilor

Autorităţile dintr-o aşezare din Filipine încearcă să combată flagelul plasticului, oferind locuitorilor orez în schimbul deşeurilor, relatează joi Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.