Curtea Constituţională georgiană autorizează o procedură de destituire a preşedintei prooccidentale Salome Zurabişvili

Salome Zurabişvili
Getty

Curtea Constituţională a Georgiei a autorizat luni deschiderea unei proceduri de destituire a preşedintei prooccidentale Salome Zurabişvili, pe care a găsit-o vinovată de încălcarea Constituţiei, relatează AFP.

”La 31 august, 1 şi 6 septembrie 2023, în vizite de lucru în străinătate, preşedinta georgiană Salome Zurabişvili a exercitat o putere de reprezentare în domeniul politicii externe fără acordul Guvernului, încălcând astfel Constituţia”, anunţă preşedintele Curţii Constituţionale, Merab Turava.

Pentru ca preşedinta să fie destituită, este necesar ca două treimi dintre membrii Parlamentului să voteze în acest sens, adică 100 dintre cei 150 de deputaţi, potrivit News.ro.

Însă Partidul Visul Georgian, care se află la putere, deţine în prezent 90 de mandate şi este necesar să convingă zece deputaţi din opoziţie să-l sprijine, un lucru puţin probabil, potrivit unor observatori.

Partidul aflat la putere a lansat, la începutul lui septembrie, o procedură de destituire a lui Salome Zourabişvili, foarte critică cu Guvernul georgian, provocând ultima dintr-o serie de crize politice în această ţară care întreţine relaţii complexe cu Moscova.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Este pentru prima oară când un partid aflat la putere lansează o astfel de procedură de destituire în această fostă republică sovietică cu aproximativ patru milioane de locuitori.

Partidul aflat la putere i-a interzis lui Salome Zourabişvili să efectueze vizite - care urmează să aibă loc - în zece ţări, inclusiv în Ucraina, iar în pofida acestui refuz prima femeie preşedintă a Georgiei a efectuat o vizită în Germania.

Deputaţii urmează să se reunească şi să se exprime prin vot ”săptămâna aceasta”, a anunţat luni preşedintele Parlamentului, Şalva Papuaşvili.

Relaţiile Moscovei cu Tbilisi au fost foarte dificile după orientarea către Uniunea Europeană (UE) şi NATO a ţării, în 2014, şi în urma unui război-fulger, în 2008, în urma căruia Moscova a recunoscut două regiuni separatiste georgiene.

Însă Guvernul premierului Irakli Garibaşvili s-a apropiat de Moscova anul trecut.

Această politică provoacă îngrijorarea unei părţi a societăţii, care se teme de o derivă autoritaristă şi de soarta lui Salome Zourabişvili, care-şi vede ţara, în viitor, în UE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.