Curs inedit pentru studenți. O universitate îi învață pe tineri cum să nu facă nimic

studenti
Shutterstock

Universitatea Lawrence din Appleton, statul Wisconsin, a oferit, la începutul anului universitar 2022, un curs ce poate părea ciudat: studenţii sunt învăţaţi să nu facă nimic şi să se relaxeze.

Deşi surprinzătoare, ideea este cât se poate de serioasă, iar această disciplină neobişnuită a devenit cea mai populară din cadrul instituţiei, relatează revista „TIME”, potrivit News.ro.

Participând la acest curs, studenţii pot obţine credite universitare care vor fi adăugate la nota de la examenul final.

Cincizeci şi doi de studenţi urmează acest curs în acest semestru - mai mulţi decât la orice alt curs de la această universitate privată, specializată în arte, care are aproximativ 1.500 de studenţi.

Cum arată aceste cursuri? În primul rând, telefoanele sunt interzise la ore, iar profesorii oferă cunoştinţe axate pe „well-being”. De exemplu, se predau virtuţile mersului pe jos. Există, de asemenea, „cursuri de somn”, universitatea explicând că studenţii care dorm cel puţin opt ore pe noapte au, în medie, o rată de succes mai bună decât cei care pierd nopţile. De asemenea, studenţii sunt încurajaţi să iasă din casă pentru 30 de minute fără telefon mobil. Sunt planificate şi alte activităţi: va veni cineva să le predea tai chi, vor fi ore de meditaţie. Practic, cursul îi învaţă pe studenţi cum să se relaxeze şi să se deconecteze.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Constance Kassor, profesor asociat de studii religioase, recunoaşte că nu se aştepta ca „Doing Nothing” (Să nu faci nimic), cursul pe care îl propune, să aibă un asemenea succes. Ea crede însă că faptul că atât de mulţi studenţi au ales să urmeze acest curs arată că există o nevoie reală. Studenţii caută să afle cum pot să combată stresul în faţa provocărilor legate de sănătatea mintală şi a unei presiuni tot mai mari de a fi eficienţi.

Echipa didactică a universităţii a pornit de la o constatare: într-o societate din ce în ce mai conectată, este nevoie de tot mai multă atenţie, datorată în special reţelelor sociale şi supraexpunerii la diverse „ecrane”, iar să reuşeşti să nu faci nimic chiar a devenit chiar ceva dificil.

Această suprasolicitare modernă are consecinţe asupra psihicului studenţilor. Potrivit unui studiu recent publicat în „The Journal of Affective Disorders”, problemele de sănătate mintală sunt în creştere în campusurile universitare americane de mai mulţi ani: peste 60% dintre studenţi au prezentat semne ale uneia sau chiar mai multor probleme de sănătate mintală în 2020-2021, faţă de numai 10% în 2013.

Think tank-ului american Pew Resarch Center atrage atenţia asupra unei alte statistici importante: 46% dintre adolescenţi spun că sunt conectaţi în permanenţă, faţă de 24% în 2014-2015, de unde şi apariţia unei nevoi vitale pentru deconectare, este o „foame de deconectare”, spune Constance Kassor.

Cursul este conceput „ca o modalitate de a le oferi studenţilor spaţiul necesar pentru a încetini puţin ritmul, iar speranţa noastră este că apoi vor putea să aplice acest lucru în tot restul vieţii lor”, spune Constance Kassor.

„S-au făcut studii care arată că lucruri precum meditaţia şi dormitul suficient sau fie chiar şi simpla ridicare de la birou sau a-ţi „permite” pur şi simplu să te plictiseşti, toate acestea sunt lucruri care ne pot îmbunătăţi calitatea vieţii, ne pot îmbunătăţi creativitatea, ne pot ajuta să gândim mai profund. Dar acestea sunt abilităţi. Sunt lucruri care trebuie să fie învăţate”, a explicat profesoara într-un interviu pentru revista „TIME”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza

Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii, mai ales pentru "exterminare", în Fâşia Gaza.

Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord
Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat miercuri legăturile "indestructibile" dintre Phenian şi Moscova, înainte de o vizită aşteptată a omologului său rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, pe fondul războiului din Ucraina.

Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei
Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei

Françoise Hardy, o vedetă a cântecului francez de renume internaţional, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat marţi seară fiul ei, Thomas Dutronc, pe reţelele de socializare.

 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.