Cum vor fi răsplătiți consumatorii eleni care vor reduce consumul de electricitate în timpul lunilor de iarnă

Electricitate

Consumatorii eleni care în timpul lunilor de iarnă îşi reduc consumul de electricitate vor fi recompensaţi cu subvenţii mai mari la plata facturilor la energie, a anunţat marţi premierul Kyriakos Mitsotakis, la postul de radio Sfera.

 

Din 2021, Grecia acordă subvenţii gospodăriilor şi firmelor, în ideea de a reduce povara creată de explozia preţurilor la energie apărută după ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Pe lângă subvenţii, Grecia a introdus un plafon asupra plăţilor către producătorii de electricitate, care să reflecte costurile lor reale de producţie, ceea ce a împiedicat practic încărcarea facturilor la electricitate, iar sumele strânse de această schemă sunt direcţionate spre finanţarea subvenţiilor. Din iulie, statul elen a obţinut astfel peste două miliarde de euro.

Mitsotakis a informat că Executivul va oferi cetăţenilor subvenţii graduale pentru a stimula reducerea consumului lor de energie.

Cu cât mai multă energie veţi economisi, comparativ cu factura de anul trecut, cu atât mai mare va fi subvenţia pe care o veţi primi”, a declarat premierul elen.

Citește și
uraganul fiona
Uraganul Fiona a lovit și Republica Dominicană. Pagube "catastrofale" în Puerto Rico
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat săptămâna trecută o propunere legislativă vizând impunerea de taxe pe profiturile excepţionale generate de companiile energetice, într-un moment în care UE se confruntă cu o creştere explozivă a preţurilor la gaze şi electricitate care ameninţă economiile şi gospodăriile.

Taxele ar putea pune 140 de miliarde de euro la dispoziţia statelor UE pentru ca acestea să sprijine familiile şi companiile care au dificultăţi, a explicat oficialul CE.

De asemenea, printre propunerile Comisiei Europene se află reducerea folosirii electricităţii în orele de vârf, de către statele membre UE.

Mitsotakis a anunţat că va fi impusă o taxă pe profiturile excepţionale ale rafinăriilor din Grecia iar banii vor fi folosiţi pentru acordarea de subvenţii celor care folosesc păcură.

Statul elen, care arde peste 40% din gazele sale pentru a genera electricitate, a redus importurile de gaze ruseşti şi şi-a majorat capacitatea de stocare a singurului său terminal de gaze lichefiate, pentru a evita deficitul de gaze.

De asemenea, unele centrale pe gaze testează posibilitatea de a trece luna aceasta la petrol, a anunţat ministrul Energiei, Kostas Skrekas. El a exclus posibilitatea reducerii livrărilor de energie în iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cabral și Adela Popescu, surprinși de Uraganul Fiona care a lovit Republica Dominicană VIDEO
Cabral și Adela Popescu, surprinși de Uraganul Fiona care a lovit Republica Dominicană VIDEO

Uraganul Fiona a lovit luni Republica Dominicană după ce a provocat inundaţii şi "pagube catastrofale" în Puerto Rico, vecinul său din Marea Caraibilor, unde i-a privat pe localnici de electricitate şi continuă să aducă precipitaţii abundente.

Uraganul Fiona a lovit și Republica Dominicană. Pagube
Uraganul Fiona a lovit și Republica Dominicană. Pagube "catastrofale" în Puerto Rico

Uraganul Fiona a lovit, luni, Republica Dominicană, după ce a provocat inundaţii şi pagube importante în Puerto Rico, unde a lăsat locuitorii fără electricitate şi a continuat să aducă ploi abundente.

Centrala nucleară Zaporojie este din nou conectată la reţeaua electrică naţională a Ucrainei
Centrala nucleară Zaporojie este din nou conectată la reţeaua electrică naţională a Ucrainei

AIEA a anunţat, sâmbătă, că centrala nucleară Zaporojie este din nou conectată la reţeaua electrică naţională a Ucrainei, inginerii reparând una dintre cele patru linii externe principale de electricitate care erau avariate din cauza războiului.

„Muncesc pe 1.800 de lei”. Reacția unei femei când a primit o factură de 7.000 de lei la electricitate
„Muncesc pe 1.800 de lei”. Reacția unei femei când a primit o factură de 7.000 de lei la electricitate

Mii de români primesc facturi uriașe la energie pe ultimele două luni. Năuciți, caută explicații la sediile furnizorilor și reclamă faptul că nu fost informați că este luat în calcul consumul mediu lunar de anul trecut.

Comisia Europeană va propune ca țările din UE să îşi reducă consumul lunar de electricitate cu cel puţin 10%
Comisia Europeană va propune ca țările din UE să îşi reducă consumul lunar de electricitate cu cel puţin 10%

Comisia Europeană este aproape de a finaliza un plan de măsuri care prevede plafonarea profiturilor companiilor energetice şi direcţionarea banilor spre consumatori, în încercarea de a diminua preţurile la energie, transmite Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.