Cum au sfârșit doi turiști după ce lângă camera lor fusese făcută dezinsecție pentru ploșnițele de pat. Se aflau în vacanță

john și susan cooper
Profimedia

Doi britanici, care își petreceau vacanța în Egipt, au sfârșit tragic după s-au intoxicat cu o substanță chimică folosită de personalul hotelului pentru a scăpa de ploșnițele de pat.

 

Camera de hotel în care cei doi erau cazați se afla lângă o cameră care fusese fumigenată cu substanțe chimice puternice pentru a scăpa de ploșnițele de pat, potrivit unei anchete, scrie The Sun.

John și Susan Cooper au murit după ce ar fi fost otrvăți, indirect, cu E.coli în timp ce dormeau în camera lor de hotel.

John Cooper, în vârstă de 69 de ani, a murit în camera de hotel, în timp ce Susan Cooper, în vârstă de 64 de ani, a murit câteva ore mai târziu la spital.

O anchetă a scos la iveală faptul că o cameră de alături fusese fumigatată cu substanțe chimice pentru a ucide ploșnițele de pat, cu doar câteva ore înainte de tragicul incident.

Citește și
vladimir putin
Putin ironizează Franța, țară infestată cu ploșnițe, în contextul sancțiunilor impuse de către Occident
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un expert a sugerat acum că este posibil ca cei doi soți să fi murit nu din cauza intoxicației cu alimente sau monoxid de carbon, ci din cauza unei posibile expuneri la un „agent biologic infecțios sau la substanțe chimice toxice”.

Pe 20 august, soții Cooper și familia lor au mers la restaurantul și la barul hotelului, înainte de a se întoarce în camerele lor.

Molly a spus că în cameră mirosea a „drojdie”, iar la ora 1 dimineața, John Cooper l-a sunat pe Ormerod pentru a-i spune că se simte puțin rău, înainte de a-și duce nepoata în camera mamei sale.

Un turist german cazat în camera de lângă cea a soților Cooper a dezvăluit acum că o infestare cu ploșnițe de pat a fost tratată cu pesticide la prânz, înainte ca cei doi să acuze simptome la primele ore ale dimineții.

Cele două camere aveau o ușă alăturată, dar aceasta era încuiată.

Când cei doi nu s-au prezentat la micul dejun a doua zi, fiica lor s-a dus să verifice ce fac și i-a găsit grav bolnavi.

Ea a spus că amândoi vomitau și a simțit în cameră un miros ciudat și „greu”.

Câteva ore mai târziu, a văzut trei bărbați, doi purtând uniforma hotelului, iar celălalt cu o canistră de pesticide de doi sau trei litri, despre care a presupus că era folosită pentru a scăpa de ploșnițele de pat.

Cuplul, din Burnley, Lancashire, a murit în august 2018 la hotelul Steigenberger Aqua Magic din stațiunea Hurghada de la Marea Roșie.

Se pare că se aflau în vacanță alături de familie, fiica lor Kelly Ormerod descriindu-i ca fiind „sănătoși și în formă” înainte de a muri.

John Cooper deținea o firmă de construcții în Burnley, în timp ce Susan Cooper era angajată de multă vreme la o sucursală a Thomas Cook.

În 2018, procurorul-șef al Egiptului a constatat că soțul a suferit o dizenterie intestinală acută cauzată de E.coli, iar soția sa a suferit o complicație legată de infecție, de asemenea probabil cauzată de E.coli.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vladimir Putin, după noile sancțiuni europene: Cu cât primim mai puține gunoaie sunt șanse mai mici să ne trimită și ploşniţe
Vladimir Putin, după noile sancțiuni europene: Cu cât primim mai puține gunoaie sunt șanse mai mici să ne trimită și ploşniţe

Vladimir Putin vorbește cu ironie despre un nou pachet de sancțiuni europene pentru Rusia. Și a adus în discuție ploșnițele.

Putin ironizează Franța, țară infestată cu ploșnițe, în contextul sancțiunilor impuse de către Occident
Putin ironizează Franța, țară infestată cu ploșnițe, în contextul sancțiunilor impuse de către Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin face glume pe seama ploşniţelor în oraşele din Franţa, în contextul în care Rusia este afectată de sancţiuni impuse Moscovei de către Occident din cauza Războiului din Ucraina.

Ploşniţele continuă să invadeze Franța. Un liceu a fost infestat, iar profesorii au cerut „dreptul de a se retrage”
Ploşniţele continuă să invadeze Franța. Un liceu a fost infestat, iar profesorii au cerut „dreptul de a se retrage”

Ploşniţe de pat au fost depistate la Liceul Elisa-Lemonnier din Paris. Confruntaţi cu refuzul autorităţilor de a închide unitatea de învăţământ, profesorii invocă „dreptul de a se retrage”, conform Le Figaro.

Invazie de ploșnițe de pat la o pensiune din Maramureș. Turiștii au fugit a doua zi, proprietarul spune că le-au „plantat”
Invazie de ploșnițe de pat la o pensiune din Maramureș. Turiștii au fugit a doua zi, proprietarul spune că le-au „plantat”

Mai mulți turiști care s-au cazat la o pensiune din Maramureș s-au plâns că și-au găsit noaptea camerele invadate de ploșnițe de pat.

Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe
Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe

Parisul se confruntă cu o problemă ce duce cu gândul la problemele de sănătate publică din Evul Mediu.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.