Cum au reacționat musulmanii din lumea întreagă la atacurile din Noua Zeelandă

Atacul terorist din Noua Zeelandă - 16
Agerpres

Politicieni şi lideri islamici din întreaga lume au condamnat vineri atacul armat asupra a două moschei din Noua Zeelandă, în care și-au piedut viața 49 de oameni.

"Indonezia condamnă cu fermitate acest atac armat, mai ales la un locaş de cult în timpul rugăciunii de vineri", a declarat ministrul de externe, Retno Marsudi.

Aceasta a fost citată anterior de presă spunând că şase indonezieni se aflau în moschee când a avut loc atacul, dintre care trei au reuşit să scape, iar despre soarta celorlalţi trei nu sunt informaţii.

În Malaezia, ţară majoritar musulmană, Anwar Ibrahim, liderul celui mai mare partid din coaliţia de guvernământ, a arătat că un malaezian a fost rănit în atacul pe care l-a descris ca o "tragedie neagră cu care se confruntă umanitatea şi pacea universală", scrie Agerpres.

Citește și
Atac Noua Zeelanda - arma Stefan cel Mare
Martor: Atacatorul din Noua Zeelandă a urmărit pe stradă un băiețel speriat și l-a ucis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sunt profund întristat de acest act necivilizat, contra valorilor umane, în care şi-au pierdut viaţa civili. Transmitem compasiunea profundă şi condoleanţe familiilor victimelor şi poporului neo-zeelandez", a adăugat acesta.

Recep Tayyip Erdogan: Fie ca Allah să aibă milă de victime

Și preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat la vestea atacurilor, pe care le-a condamnat şi pe care le-a descris drept ''ultimul exemplu al rasismului şi islamofobiei în creştere''.

''Condamn ferm atacul terorist împotriva moscheii Al Noor (din Noua Zeelandă) şi împotriva credincioşilor musulmani. Fie ca Allah să aibă milă de victime şi să ajute la însănătoşirea grabnică a răniţilor. În numele ţării mele, prezint condoleanţe lumii islamice şi poporului neo-zeelandez, care au fost ţintele acestui act deplorabil - ultimul exemplu al rasismului şi islamofobiei în creştere'', a scris Erdogan pe contul său de Twitter.

Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc a condamnat ceea ce el a numit un atac "rasist şi fascist". "Acest atac arată punctul în care a ajuns ostilitatea faţă de Islam şi musulmani", a scris Ibrahim Kalin pe Twitter.

Kamal Faruqui, fondatorul unei organizaţii non-guvernamentale din India, All India Muslim Personal Board, a condamnat ferm atacul, apreciind că "un virus anti-musulman se răspândeşte în întreaga lume". "Oameni din toate religiile ar trebui să fie foarte îngrijoraţi", a adăugat el.

Ambasadorul Afganistanului în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji, Wahidullah Waissi, a scris pe Twitter că trei afgani au fost răniţi.

El a transmis condoleanţe familiei unui cetăţean de origine afgană care a fost împuşcat şi ucis în acest "atac odios".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez, Mohammad Faisal, a condamnat atacul pe social media, folosind hashtag-ul #pakistanagainstterror.

Premierul pakistanez Imran Khan: Sunt șocat

La rândul său, premierul pakistanez Imran Khan a condamnat atacurile. ''Sunt șocat şi condamn ferm atacurile teroriste de la moschei din Christchurch, Noua Zeelandă. Aceasta reafirmă ceea ce am susţinut întotdeauna: că terorismul nu are religie. Pun atacurile teroriste în creştere pe seama actualei islamofobii post 11 septembrie (2001, din SUA - n.r.) în care islamul şi 1,3 miliarde de musulmani au fost condamnaţi colectiv pentru orice act terorist comis de un musulman. Acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a demoniza luptele politice musulmane legitime'', a declarat Khan.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, a anunţat premierul Jacinda Ardern într-o conferinţă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anchetă: Autorul masacrului din Christchurch a vizitat România
Anchetă: Autorul masacrului din Christchurch a vizitat România

Autorităţile de la Sofia au anunţat vineri că anchetează motivele pentru care presupusul atacator de la Christchurch a călătorit în noiembrie 2018 în Bulgaria, relatează Agerpres, citând DPA.

Martor: Atacatorul din Noua Zeelandă a urmărit pe stradă un băiețel speriat și l-a ucis
Martor: Atacatorul din Noua Zeelandă a urmărit pe stradă un băiețel speriat și l-a ucis

Autorul masacrului din Noua Zeelandă a urmărit pe strădă și a împușcat mișelește, pe la spate, un copil de câțiva anișori, după ce a ieșit din moscheea unde a ucis 41 de oameni.

Filmul masacrului din Noua Zeelandă. Criminalul plănuia un atac și mai sângeros
Filmul masacrului din Noua Zeelandă. Criminalul plănuia un atac și mai sângeros

Noua Zeelandă e în stare de şoc, după un atentat terorist fără precedent în ultimele trei decenii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.