Cum a reușit un deținut să evadeze din închisoare. A folosit doar ce avea în celulă

×
Codul embed a fost copiat

În Italia, carabinierii sunt în alertă, după ce un deţinut a evadat dintr-o închisoare de lângă Napoli.

Este pentru prima dată în ultimii 100 de ani când cineva reuşeşte să-şi piardă urma din acest penitenciar.

Condamnatul, un polonez de 32 de ani, a profitat de neatenţia gardienilor şi s-a urcat pe peretele penitenciarului folosindu-se de un cearceaf.

S-a făcut imediat nevăzut, iar acum este căutat în toată peninsula. Staţiile de autobuz şi gările au fost împânzite cu poza fugarului. Individul fusese încarcerat în luna decembrie după ce a omorât un cetăţean ucrainean într-un club de noapte frecventat în general de est-europeni.

Închisoarea Poggioreale, unde trebuia să îşi ispăşească pedeapsa, este cunoscută pentru condiţiile dificile de trai în care sunt ţinuţi condamnaţii.

Citește și
scandal munte
Scandal între doi turiști aflați la munte. ”Hai să tăiem cu toții”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Case evacuate după evadarea unei cobre. Poliţia a vrut să o prindă cu scotch şi făină
Case evacuate după evadarea unei cobre. Poliţia a vrut să o prindă cu scotch şi făină

Experţi germani în domeniul salvării animalelor au folosit făină şi bandă adezivă în încercarea de a prinde o cobră care a evadat duminică din incinta unde era ţinută, în oraşul Herne, din vestul Germaniei, informează DPA.

Scandal între doi turiști aflați la munte. ”Hai să tăiem cu toții”
Scandal între doi turiști aflați la munte. ”Hai să tăiem cu toții”

Aceste zile caniculare sunt mai uşor de suportat la munte, spun cei care au evadat din oraşe şi au căutat răcoarea prin staţiunile din Valea Prahovei.

Cum au reușit să evadeze jumătate dintre deținuții unei închisori. VIDEO
Cum au reușit să evadeze jumătate dintre deținuții unei închisori. VIDEO

Cel puţin 258 de deţinuţi au evadat, luni, dintr-o închisoare din provincia indoneziană Papua Occidentală în timpul unui miting contra tratamentului la care sunt supuşi studenţii papuaşi pe insula Java.

Un israelian, prins la două zile după ce a scăpat ca prin farmec de poliție
Un israelian, prins la două zile după ce a scăpat ca prin farmec de poliție

Pe punctul de a fi extrădat în Israel, un bărbat dat în urmărire internaţională a reuşit să scape joi ca prin farmec, de escortă ofiţerilor ucraineni.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă