Cum a ajuns UE să fie la picioarele Ungariei, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina

viktor orban
AFP

Uniunea Europeană ar putea debloca miliarde de euro din fondurile îngheţate pentru Ungaria, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina, relatează Reuters.

UE ia în considerare deblocarea a miliarde de euro pentru Ungaria, care au fost îngheţate din cauza unor probleme legate de statul de drept, în încercarea de a obţine aprobarea Budapestei pentru acordarea de ajutor Ucrainei, inclusiv pentru începerea negocierilor de aderare a Kievului la blocul european, potrivit unor oficiali de rang înalt citaţi de Reuters.

Ungaria cultivă legături mai strânse cu Rusia decât alte state UE şi este văzută drept principalul potenţial oponent la o decizie ce urmează să fie luată în decembrie în legătură cu deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul, ceea ce ar necesita sprijinul unanim al celor 27 de membri ai Uniunii.

De asemenea, este în joc o propunere a Comisiei Europene de a cere statelor membre să contribuie mai mult la fondurile comune ale blocului, pentru a ajuta la finanţarea unui ajutor mai mare pentru Ucraina. Această decizie este, de asemenea, aşteptată în cursul acestui an şi necesită unanimitate.

„Ungaria are nevoie urgentă de bani”

Un oficial UE de rang înalt a declarat pentru Reuters că, pentru a influenţa votul Ungariei, blocul se aşteaptă să se analizeze statutul fondurilor UE, în valoare de miliarde de euro, care sunt îngheţate în prezent din cauza preocupărilor legate de faptul că premierul Viktor Orban a restricţionat independenţa instanţelor. "Nu-mi pot imagina că Ungaria este de acord fără să existe mai întâi o soluţie pentru fondurile blocate", a spus oficialul.

Citește și
viktor orban
Budapesta insistă: Nu va aproba niciun ajutor suplimentar pentru Ucraina cât timp UE îi ține fondurile blocate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un al doilea oficial UE a confirmat că există o legătură între deblocarea fondurilor pentru Ungaria şi planurile UE care necesită unanimitate, inclusiv discuţiile privind extinderea şi bugetul.

Cu toate acestea, sursele au subliniat că un acord nu este o concluzie anticipată şi că mult depinde şi de Orban, care se confruntă cu stagnarea economică şi cu un deficit bugetar tot mai mare în ţară. "Ungaria are nevoie urgentă de bani, ceea ce reprezintă un stimulent pentru reforme. În schimb, Comisia are nevoie ca Ungaria să îşi ridice dreptul de veto în legătură cu o serie de chestiuni", a declarat un diplomat UE.

"Dar nu cred că Bruxelles-ul va acţiona sau poate acţiona fără o mişcare în privinţa reformelor din partea Budapestei", a arătat diplomatul.

Oficialii UE au declarat pentru Reuters că legile adoptate de Ungaria în această vară pentru a creşte independenţa judiciară au adus mai aproape o decizie privind deblocarea unei părţi din cele aproximativ 22 de miliarde de euro destinate Budapestei, fonduri destinate pentru dezvoltare economică.

Săptămâna trecută, Comisia a scris Budapestei pentru a cere mai multe detalii privind punerea în aplicare a reformelor cerute.

Marţi, la Budapesta, ministrul ungar al afacerilor europene a declarat că se aşteaptă la un acord cu UE privind fondurile îngheţate "până la sfârşitul anului".

Viktor Orban: „Bruxelles-ul ar trebui să ne dea banii care li se cuvin maghiarilor”

În încercarea de a ajunge la un acord cu Ungaria, UE se confruntă cu un conflict între două dintre obiectivele sale majore - apărarea standardelor democratice în ţările membre şi sprijinirea Ucrainei, în timp ce Kievul încearcă să respingă invazia Rusiei şi să se integreze în Occident.

Pentru Ucraina, care a depus cererea de aderare la UE la doar câteva zile după invazia Rusiei din februarie anul trecut, sprijinul din partea Occidentului este existenţial, iar aderarea la UE este unul dintre cele mai importante obiective naţionale.

Înainte ca liderii UE să voteze, în decembrie, o decizie cu privire la Ucraina, Comisia Europeană trebuie să prezinte în noiembrie o evaluare a progreselor înregistrate de Kiev în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru începerea negocierilor.

Premierul Viktor Orban a declarat că va trebui să se răspundă la "întrebări foarte dificile" înainte ca UE să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, un proces care ar dura ani de zile până la aderarea efectivă a Kievului. Vorbind în faţa parlamentului ungar săptămâna trecută, el a trasat o linie clară între sprijinirea Ucrainei şi deblocarea fondurilor UE. "Bruxelles-ul se aşteaptă ca noi să fim de acord cu un amendament la bugetul Uniunii Europene care necesită unanimitate", a spus el. "Ei ne cer să dăm şi mai mulţi bani Ucrainei. Bruxelles-ul ar trebui să ne dea banii care li se cuvin maghiarilor, iar starea finanţelor publice va arăta deja mai bine. Suma care ne este datorată ar netezi - şi, sunt convins, o va face - echilibrul bugetar", a mai spus el, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ucraina elimină banca OTP din Ungaria de pe lista sponsorilor internaționali ai războiului
Ucraina elimină banca OTP din Ungaria de pe lista sponsorilor internaționali ai războiului

Ucraina a eliminat banca ungară OTP de pe lista sa cu "sponsori internaţionali ai războiului" ce cuprinde companii acuzate că au sprijinit financiar invazia Rusiei, a anunţat luni Agenţia Naţională ucraineană de Prevenire a Corupţiei, relatează Reuters.

Budapesta insistă: Nu va aproba niciun ajutor suplimentar pentru Ucraina cât timp UE îi ține fondurile blocate
Budapesta insistă: Nu va aproba niciun ajutor suplimentar pentru Ucraina cât timp UE îi ține fondurile blocate

Ungaria nu va accepta ca Uniunea Europeană să ofere Ucrainei noi ajutoare financiare din bugetul comunitar atât timp cât Comisia Europeană îi menţine blocate fondurile europene, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Viktor Orban: Ungaria nu va sprijini Ucraina în nicio problemă internaţională. Care este motivul
Viktor Orban: Ungaria nu va sprijini Ucraina în nicio problemă internaţională. Care este motivul

Premierul Viktor Orban a afirmat că Ungaria „nu va sprijini Ucraina în nicio problemă internaţională" până când nu vor fi restabilite drepturile lingvistice ale unei minorităţi maghiare importante din vestul Ucrainei, relatează hirado.hu şi The Guardian.

 

Ungaria, gata să înfrunte Ucraina în instanță. Tensiunile dintre Budapesta și Kiev, la cote maxime
Ungaria, gata să înfrunte Ucraina în instanță. Tensiunile dintre Budapesta și Kiev, la cote maxime

Tensiunile dintre Ungaria și Ucraina continuă, iar Budapesta a transmis că este gata să își apere poziția și în fața instanței.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.