Crimă îngrozitoare în Franța. O femeie însărcinată a fost sfâșiată de câini

câini
iStock

O tânără care îşi plimba câinele într-o pădure din nordul Franţei a murit după ce a fost atacată de câini care participau la o vânătoare, în apropiere, a declarat marţi o sursă judiciară.

Moartea femeii, în vârstă de 29 de ani, în pădurea Retz, la 150 km de graniţa cu Belgia, a survenit în urma unei hemoragii cauzate de mai multe muşcături la membrele superioare şi inferioare, precum şi la cap, a indicat procurorul din Soissons, Frederic Trinh, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„Au fost prelevate probe de la 93 de câini, de la cei aparţinând victimei (5 în total) şi de la cei care au participat la o vânătoare organizată în apropiere", a indicat parchetul.

„Este vorba în special de identificarea câinelui sau câinilor ucigaşi", a continuat procurorul, precizând că femeia prezenta atât muşcături "ante mortem" cât şi "post mortem".

Victima, însărcinată, şi-a sunat iubitul, potrivit spuselor acestuia, pentru a-i semnala „prezenţa unor câini ameninţători" în timp ce-şi plimba câinele.

Citește și
Femeie ucisa in bataie
Femeie omorâtă în bătaie la un loc de joacă, sub ochii copiilor. Nimeni nu a intervenit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Filmul dispariției fetiței de 11 ani din Dâmbovița: chinuită şi omorâtă, în 30 de minute
Filmul dispariției fetiței de 11 ani din Dâmbovița: chinuită şi omorâtă, în 30 de minute

Apar amănunte tulburătoare în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița care a fost descoperită fără viață duminică, după trei zile de căutări. Se pare că biata copilă ar fi fost răpită de un cetățean străin, dusă pe un câmp și omorâtă.

Femeie omorâtă în bătaie la un loc de joacă, sub ochii copiilor. Nimeni nu a intervenit
Femeie omorâtă în bătaie la un loc de joacă, sub ochii copiilor. Nimeni nu a intervenit

Sub ochii mai multor copii şi părinţi, un rus şi-a omorât cu sânge rece fosta iubită.

Minoră, omorâtă în bătaie de iubitul ei, la o stână. Câți ani are bărbatul
Minoră, omorâtă în bătaie de iubitul ei, la o stână. Câți ani are bărbatul

Adolescenta credea că şi-a întâlnit iubirea vieţii ei şi l-a urmat pe tânăr la stana unde lucra. Însă acolo, a primit o bătaie cruntă şi a fost lăsată în agonie, cu fracturi şi leziuni interne, care-i provocau dureri insuportabile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.