Corupție la nivel înalt în Ucraina: 1,5 milioane de euro deturnați de șeful securității cibernetice

justitie, coruptie, catuse
Shutterstock

Autorităţile ucrainene anunţă luni destituirea unui oficial de stat de rang înalt însărcinat cu securitatea, Iuri Şcigol, suspectat de deturnarea a peste 1,5 milioane de euro prin cumpărarea unor programe informatice la suprapreţ, relatează AFP.

Guvernul ucrainean a anunţat luni dimineaţa destituirea lui Iuri Şcigol, care conducea de trei ani Serviciul de Stat al Comunicaţiilor Speciale (SSSCIP), însărcinat cu apărarea cibernetică a structurilor guvernamentale.

Adjunctul său a fost de asemenea destituit din funcţie.

Parchetul specializat în dosare de corupţie (SAP) şi Biroul Naţional de Anchetă (NABU) au anunţat că Şcigol este suspectat de faptul că a deturnat în 2021 şi 2022 suma de 62 de milioane grivne (peste 1,5 milioane de euro) la cumpărarea unor programe informatice de la o firmă străină, la suprapreţ.

Aceste fonduri au fost transferate în străinătate pentru a fi ”legalizate şi distribuite între membrii” unei grupări infracţionale din care Iuri Şcigol făcea parte, acuză într-un comunicat postat pe Telegram NABU.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iuri Şcigol şi-a exprimat speranţa să-şi poată ”dovedi nevinovăţia” la tribunal.

”Toate achiziţiile au fost realizate cu respectarea legislaţiei în vigoare”, declară el, citat de agenţia ucraineană de presă Intefax-Ukraine.

Această anchetă îi vizează, pentru moment, pe Iuri Şcigol, pe adjunctul său şi alţi patru conducători, care riscă până la zece ani de închisoare, anunţă pe Telegram SAP.

La începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, această ţară era vizată de foarte multe atacuri cibernetice ruse, de care a reuşit să se apere, potrivit unor experţi.

De-a lungul războiului, numărul atacurilor cibernetice a scăzut, deoarece ruşii ”şi-au epuizat în parte capacitatea ofensivă”, iar ”apărarea ucraineană a atins un nivel foarte complicat”, aprecia în ianuarie 2023 comandantul francez însărcinat cu apărarea cibernetică, generalul Aymeric de Bonnemaison.

Lupta împotriva corupţiei endemice atât în Ucraina, cât şi în Rusia şi în alte ţări din fosta URSS, este unul dintre criteriile stabilite de către Uniunea Europeană (UE) în vederea examinării candidaturii Ucrainei, care a primit ajutoare din Occident în valoare de zeci de miliarde de euro de la începutul invaziei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.