Coronavirusul a ajuns și la Vatican. Reacția Sfântului Scaun

Coronavirusul a ajuns și la Vatican

Un pacient din Vatican a fost diagnosticat cu noul coronavirus, acesta fiind cel mai mic stat din lume în care se înregistrează un caz de infectare cu Covid-19.

”Un pacient din Vatican a fost testat pozitiv pentru coronavirus”, informează The Telegraph, care îl citează pe Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

”Cazul a fost confirmat joi, iar serviciile de ambulatoriu din clinicile Vaticanului au fost suspendate pentru dezinfectarea spațiilot.

Matteo Bruni a precizat că serviciile de urgență vor continua să funcționeze, adăugând că Vaticanul a informat autoritățile italiene asupra acestei situații”, mai arată sursa citată.

Primul caz de coronavirus a fost confirmat vineri și în Buthan, un alt stat mic, care a interzis accesul turiștilor pentru următoarele două săptămâni.

Citește și
Biserica Bethleem
Stare de urgenţă în Palestina. A fost închisă Biserica nașterii lui Iisus din Bethleem
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și Camerun a anunțat primul său caz de coronavirus, constatat la un cetățean francez de 58 de ani.

oul coronavirus a ajuns deja în 90 de țări și a omorât 3.383 de oameni, din cele peste 98.000 de personae infectate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia unei tinere românce din Italia, infectată cu coronavirus
Mărturia unei tinere românce din Italia, infectată cu coronavirus

O româncă de 22 de ani este prima persoană din orașul italian Bologna confirmată cu Covid-19. Tânăra lucrează în industria modei și ar fi fost infectată în timpul unui eveniment la Milano.

Stare de urgenţă în Palestina. A fost închisă Biserica nașterii lui Iisus din Bethleem
Stare de urgenţă în Palestina. A fost închisă Biserica nașterii lui Iisus din Bethleem

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat stare de urgenţă din cauza coronavirusului, pentru o perioadă de 30 de zile, după raportarea unor cazuri de infectare în oraşul Bethleem din Cisiordania, Biserica nașterii lui Iisus fiind închisă.

Cursă globală contracronometru pentru crearea vaccinului anti-coronavirus. Va fi găsit leacul?
Cursă globală contracronometru pentru crearea vaccinului anti-coronavirus. Va fi găsit leacul?

Omenirea va depăși pragul psihologic de 100.000 de infectări cu noul coronavirus, care a omorât din decembrie până acum aproape 3.300 de oameni. Statele lumii și coloșii farmaceutici au început o cursă contracronometru pentru descoperirea unui vaccin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.