Coreea de Nord și-a prezentat noul „submarin nuclear tactic de atac”. Analiştii se îndoiesc că va funcționa

Coreea de Nord submarin
Twitter/@nknewsorg

Coreea de Nord şi-a lansat primul său „submarin nuclear tactic de atac” operaţional şi l-a repartizat flotei care patrulează în apele dintre peninsula coreeană şi Japonia, a anunţat vineri presa de stat, relatează Reuters.

Submarinul nr. 841 - numit „Eroul Kim Kun Ok”, după o figură istorică nord-coreeană - va fi unul dintre principalele "mijloace ofensive subacvatice ale forţei navale" ale Coreei de Nord, a declarat liderul Kim Jong Un la ceremonia de lansare, care a avut loc miercuri, scrie news.ro.

Analiştii spun că nava pare a fi un submarin modificat din epoca sovietică din clasa Romeo, pe care Coreea de Nord l-a achiziţionat de la China în anii 1970 şi a început să îl producă la nivel naţional. Designul său, cu 10 trape pentru tuburile de lansare, arată că cel mai probabil este înarmat cu rachete balistice şi rachete de croazieră, cred analiştii.

Dar astfel de arme nu vor adăuga prea multă valoare forţelor nucleare terestre mai robuste ale Nordului, deoarece submarinele învechite, folosite ca nucleu al noului proiect, sunt relativ zgomotoase, lente şi au o rază de acţiune limitată, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu supravieţuiască în timpul unui război, a declarat Vann Van Diepen, un fost expert în armament al guvernului american care lucrează la proiectul 38 North din Washington.

Citește și
Întâlnire istorică Kim - Putin
SUA avertizează public din nou: Coreea de Nord vrea să vândă arme Rusiei, pentru războiul din Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Dacă va fi desfăşurat în teren, va fi destul de vulnerabil la războiul antisubmarin aliat", spune el. "Aşa că, din punct de vedere militar, cred, ca să fiu mai dur, nu are prea mult sens", arată Van Diepen.

Şi armata sud-coreeană a spus că submarinul nu pare pregătit pentru operaţiuni obişnuite şi există semne că Phenianul încearcă să-şi exagereze capacităţile.

La ceremonia de lansare, Kim a declarat că dotarea marinei cu arme nucleare este o sarcină urgentă şi a promis forţelor navale mai multe nave subacvatice şi de suprafaţă echipate cu arme nucleare tactice, a relatat agenţia de ştiri KCNA. "Ceremonia de lansare a submarinului a anunţat începutul unui nou capitol pentru consolidarea forţei navale a RPDC (Coreea de Nord - n.r.)", a declarat KCNA.

Coreea de Nord are de gând să transforme şi alte submarine existente în nave cu armament nuclear şi să accelereze demersul său de a construi în cele din urmă submarine cu propulsie nucleară, a declarat Kim. "Realizarea unei dezvoltări rapide a forţelor noastre navale este o prioritate care nu poate fi amânată având în vedere recentele mişcări agresive şi acte militare ale inamicilor", a declarat liderul nord-coreean într-un discurs, referindu-se aparent la Statele Unite şi Coreea de Sud.

Programele pentru arme nucleare şi rachete balistice ale Coreei de Nord sunt interzise prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, iar lansarea submarinului a atras condamnări din partea Coreei de Sud şi a Japoniei. "Activitatea militară a Coreei de Nord reprezintă o ameninţare mai gravă şi mai iminentă decât înainte la adresa securităţii ţării noastre", a declarat secretarul-şef al cabinetului japonez, Hirokazu Matsuno, în cadrul unei şedinţe de informare.

Ce înseamnă un submarin nuclear de atac

Denumirea de submarin „tactic” sugerează că acesta nu transportă rachete balistice cu lansare de pe submarin (SLBM), care pot ajunge pe continentul american, ci mai degrabă SLBM-uri mai mici, cu rază scurtă de acţiune, sau rachete de croazieră lansate de pe submarin (SLCM) capabile să lovească Coreea de Sud, Japonia sau alte ţinte regionale, explică Choi Il, căpitan de submarin în retragere din Coreea de Sud.

Partea din spate a velei submarinului - turnul care iese din partea superioară a corpului navei - a fost extinsă şi au fost instalate 10 tuburi de lansare verticale, 4 mari şi 6 mici, probabil pentru SLBM-uri şi SLCM-uri, a spus el.

Coreea de Nord a testat atât SLBM-uri, cât şi SLCM-uri.

Nu este clar dacă Coreea de Nord a dezvoltat pe deplin focoasele nucleare miniaturizate necesare pentru astfel de rachete. Analiştii spun că perfecţionarea unor focoase mai mici ar fi cel mai probabil un obiectiv cheie, dacă Nordul reia testele nucleare.

Coreea de Nord are 20 de submarine din clasa Romeo, care sunt propulsate de motoare diesel-electrice şi sunt învechite potrivit standardelelor moderne, majoritatea celorlalte ţări operându-le doar ca nave de antrenament.

Analiştii au detectat pentru prima dată în 2016 semne că cel puţin un nou submarin este construit, iar în 2019 presa de stat l-a arătat pe Kim inspectând un submarin despre care nu se raportase anterior, construit sub "atenţia sa specială", care urma să opereze în largul coastei de est. Mass-media de stat de la acea vreme nu a descris sistemele de armament ale submarinului şi nici nu a precizat unde şi când a avut loc inspecţia, dar analiştii au declarat că dimensiunea aparentă a noului vas indica faptul că acesta a fost proiectat pentru a transporta rachete.

Coreea de Nord are o flotă mare de submarine, dar se ştie că doar submarinul experimental cu rachete balistice 8.24 Yongung a lansat o rachetă.

Ceremonia de lansare de miercuri a avut loc în contextul în care Coreea de Nord urmează să marcheze sâmbătă cea de-a 75-a aniversare a fondării sale şi urmează, de asemenea, informaţiilor conform cărora Kim intenţionează să călătorească în Rusia în această lună pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin ca să discute despre livrări de arme ale Phenianului către Moscova.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol s-a întâlnit joi cu premierul chinez Li Qiang la Jakarta şi a cerut Beijingului să facă mai mult, în calitate de membru al Consiliului de Securitate al ONU, pentru a aborda problema ameninţării nucleare nord-coreene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Trocul” dintre Coreea de Nord și Rusia calcă în picioare sancțiunile ONU. Phenian și Moscova, înțelegere letală
„Trocul” dintre Coreea de Nord și Rusia calcă în picioare sancțiunile ONU. Phenian și Moscova, înțelegere letală

Liderul nord-corean Kim Jong Un ar urma să ajungă la sfârșitul săptămânii în Rusia, pentru o întrevedere cu Vladimir Putin. Miza întâlnirii ar fi livrarea de arme de către Phenian, pentru războiul din Ucraina.

SUA avertizează public din nou: Coreea de Nord vrea să vândă arme Rusiei, pentru războiul din Ucraina
SUA avertizează public din nou: Coreea de Nord vrea să vândă arme Rusiei, pentru războiul din Ucraina

Liderul nord-coreean Kim Jong Un doreşte "un dialog diplomatic la nivel înalt" în Rusia cu preşedintele Vladimir Putin, pentru a discuta despre vânzarea de arme coreene către Moscova, a indicat luni Casa Albă, notează AFP, potrivit Agerpres.

Coreea de Nord a lansat rachete care au simulat un atac nuclear tactic
Coreea de Nord a lansat rachete care au simulat un atac nuclear tactic

Coreea de Nord a efectuat sâmbătă o nouă "simulare tactică de atac nuclear" cu simulatoare de focoase nucleare montate pe două rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune trase în Marea Galbenă, potrivit Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.