Conte va forma un nou Guvern. Este susținut de social-democrați și Mișcarea 5 Stele

Giuseppe Conte
Getty

Premierul italian demisionar, Giuseppe Conte, a acceptat joi să formeze un nou guvern, susţinut de o inedită majoritate care-i reuneşte pe social-democraţi şi Mişcarea 5 Stele, afirmând că vrea o ţară "mai justă, mai competitivă şi mai incluzivă"

Giuseppe Conte a precizat că acceptă "cu rezerve" sarcina de a fi noul preşedinte al Consiliului de Miniştri, sarcină ce i-a fost încredinţată de preşedintele italian Sergio Mattarella. Aceasta este o formulă consacrată a sistemului italian, care prevede formarea ulterioară a guvernului, depunerea jurământului, apoi un vot de încredere în Parlament.

Premierul demisionar a trasat liniile generale ale programului său, pe care l-a calificat drept proiect de "nou umanism", menit să facă din Italia "o ţară mai justă, mai competitivă, mai solidară, mai incluzivă".

Giuseppe Conte a declarat, de asemenea, că vrea să transforme perioada de criză economică în "oportunitate de relansare" pentru a-i reda Italiei "locul pe care îl merită" şi "un rol de prim plan în Europa", "în respectul multilateralismului".

Iniţial el se va "consacra elaborării unui program împreună cu forţele politice care au acceptat să susţină acest nou proiect". El se va întâlni cu reprezentanţii acestora în următoarele ore şi speră să-i prezinte preşedintelui Italiei lista executivului său "în câteva zile".

Citește și
romanca Italia
Barul româncei care a înfruntat Mafia, vizitat de premierul Italiei: ”Vreau să-i fac publicitate”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La finalul unui maraton de negocieri, s-a ajuns miercuri la un acord între Mişcarea 5 Stele, mişcare născută pe respingerea clasei politice şi primul partid în Parlament (din primăvara lui 2018), şi Partidul Democrat, prima forţă de centru-stânga, pentru formarea unui nou guvern sub conducerea lui Conte.

"Suntem într-o fază foarte delicată pentru ţară şi trebuie să ieşim cât mai repede din perioada de incertitudine politică creată de criza guvernamentală", a spus el, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Mattarella la Palatul Quirinal.

Conte a evocat de asemenea o conjunctură delicată pentru economia mondială "în special în Europa, unde creşterea încetineşte, precum şi din cauza tensiunilor dintre SUA şi China".

El a mai afirmat că vrea să relanseze sudul Italiei, să atragă tineri, ca ţara să fie "în avangardă în materie de tehnologii şi apărare a mediului".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Criză politică în Italia. Premierul Giuseppe Conte a anunțat că demisionează
Criză politică în Italia. Premierul Giuseppe Conte a anunțat că demisionează

După un atac concentrat asupra partenerului său de coaliție Matteo Salvini, premierul Italiei Giuseppe Conte a anunțat marți că va demisiona - anunță BBC News.

Barul româncei care a înfruntat Mafia, vizitat de premierul Italiei: ”Vreau să-i fac publicitate”
Barul româncei care a înfruntat Mafia, vizitat de premierul Italiei: ”Vreau să-i fac publicitate”

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a vizitat luni barul româncei care a avut curajul să-i înfrunte pe membrii unui clan Mafiot, care a fost decorată săptămâna trecută de președintele republicii cu cea mai înaltă distincție civilă.

Țara din UE care dorește ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei
Țara din UE care dorește ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat, vineri, că lucrează pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, pe care partidele aflate la putere le consideră ineficiente.

Klaus Iohannis, eroare de protocol în Italia, în timpul unei ceremonii cu premierul Conte
Klaus Iohannis, eroare de protocol în Italia, în timpul unei ceremonii cu premierul Conte

Președintele Klaus Iohannis a făcut o eroare de protocol, luni, în timpul ceremoniei primirii de către președintele Consiliului de Miniștri, Giuseppe Conte, la Palatul Chigi, cu ocazia vizitei de stat în Italia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă