Cine sunt cele trei persoane ucise vineri în Germania. Autorul atacului, plasat în arest preventiv

×
Codul embed a fost copiat

Cele trei persoane înjunghiate mortal vineri la Wuerzburg, în sudul Germaniei, de un somalez în vârstă de 24 de ani au fost ucise într-un magazin şi toate erau femei, a anunţat sâmbătă poliţia, transmite dpa.

Imediat înainte de atac, agresorul întrebase despre cuţite în magazin, apoi a luat unul expus şi a început să o înjunghie pe vânzătoare, rănind-o mortal.

El a omorât apoi alte două femei, după care a atacat oameni aflaţi într-o bancă şi pe stradă, arată rezultatele de până acum ale anchetei.

"Am văzut oameni răniţi. Am văzut oameni morţi", a declarat şeful poliţiei locale, Gerhard Kallert, mulţumindu-le cetăţenilor care s-au aflat într-o situaţie extremă şi au ajutat ca atacatorul să fie împins într-o stradă fără ieşire.

Împotriva suspectului a fost emis mandat de arestare pentru trei omoruri şi şase tentative de omor, a indicat sâmbătă avocatul său, potrivit Agerpres.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Avocatul din oficiu Hanjo Schrepfer a declarat că clientul său va fi plasat în arest preventiv într-o închisoare sâmbătă şi că, în ciuda rănii la picior, poate fi încarcerat.

Avocatul a afirmat într-un interviu că suspectul nu pare să fi avut o motivaţie islamistă, dar a precizat că, "oficial, el nu a spus nimic despre incident".

Potrivit ministrului federal de interne Horst Seehofer, motivul crimelor este încă neclar. "O evaluare finală a motivului nu este posibilă deocamdată, aşa încât nu putem exclude nimic în acest moment. Investigaţiile la nivel federal şi regional se desfăşoară cu toată rapiditatea", a declarat ministrul pentru ediţia duminicală a cotidianului Bild.

Agresorul, sosit ca migrant în 2015 în Germania şi care locuia din acel an la Wuerzburg, a acţionat cu o "extremă brutalitate", a spus după atac ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.

Somalezul fusese internat recent într-un spital psihiatric după ce "se făcuse remarcat" printr-un comportament violent în ultimele săptămâni, a declarat ministrul pentru presă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine este atacatorul din Germania, care a ucis 3 oameni cu cuțitul pe stradă. Momentul atacului
Cine este atacatorul din Germania, care a ucis 3 oameni cu cuțitul pe stradă. Momentul atacului

Trei persoane au fost ucise şi alte cinci rănite grav vineri în urma unui atac cu cuţitul în oraşul bavarez Würzburg din sudul Germaniei, comis de un somalez în vârstă de 24 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP şi DPA.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.