Cine este cel mai supravegheat deţinut din Franţa. Suma uriașă plătită de stat pentru monitorizarea lui

Salah Abdeslam
BELGIAN/FRENCH POLICE

Costul detenţiei celui mai urmărit prizonier din Franţa se ridică la peste 430.000 de euro pe an, din care 397.340 de euro pentru cheltuielile de personal, potrivit ministrului francez de Jusțiție.

Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului care a comis în Franţa atentatele de la 13 noiembrie 2015, şi al cărui proces începe în 8 septembrie, în faţa unei Curţi Speciale cu Juraţi, la Paris, este cel mai supravegheat deţinut de pe teritoriul francez, scrie News.ro.

Potrivit agenţiei Belga, Salah Abdeslam se află în izolare totală de mai bine de cinci ani, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de ore, prin supraveghere video.

Capturat în Belgia la 18 martie 2016, după patru luni de fugă, Salah Abdeslam a fost transferat în Franţa în baza unui mandat de arestare european o lună mai târziu, pe 27 aprilie, şi plasat în detenţie provizorie la Fleury-Mérogis, cea mai mare închisoare din Europa.

El este închis în acest centru de detenţie din sudul Parisului în regim foarte strict de izolare, fiind singur într-o celulă, echipată, o premieră în Franţa, cu un dispozitiv de supraveghere video.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul francez al justiţiei de la acea vreme, Jean-Jacques Urvoas, s-a angajat să ia această măsură înainte de transferul lui Salah Abdeslam în Franţa, pentru a garanta "că nu există un scaun gol la proces".

Iniţial fără un temei juridic, această plasare sub supravegherea constantă a camerelor a suspectului-cheie al atacurilor de la Paris şi Saint-Denis a făcut obiectul unei hotărâri ministeriale la 9 iunie 2016, şi a fost apoi votată de Parlament. Acest sistem excepţional de supraveghere video a fost validat şi de Consiliul de Stat.

Contestând o invazie excesivă a vieţii sale private, Salah Abdeslam a sesizat înalta jurisdicţie administrativă, care a considerat că trebuie luate toate măsurile de precauţie pentru a evita sinuciderea şi evadarea.

Concret, Salah Abdeslam este reţinut sub supravegherea neîntreruptă a camerelor care îi verifică fiecare acţiune, în celulă şi în timpul plimbărilor sale zilnice, prin curtea închisorii. Conform legii, un deţinut plasat în izolare - diferit de carceră - "îşi păstrează drepturile la informaţii, la vizite, la corespondenţă scrisă şi telefonică, la rugăciune” şi "are cel puţin o oră de plimbare în aer liber pe zi ".

Costul detenţiei celui mai urmărit prizonier din Franţa a fost cuantificat recent de către cancelarie. Într-un răspuns adresat unui parlamentar, ministrul Justiţiei Eric Dupond-Moretti indică faptul că acesta se ridică la peste 430.000 de euro pe an, din care 397.340 de euro pentru cheltuielile de personal. Aproape 190.000 de euro erau necesari şi pentru blocarea telefoanelor mobile în apropierea celulei sale şi mai mult de 16.000 de euro pentru implementarea sistemului de protecţie video, cheltuieli "acum amortizate” conform ministerului. În plus faţă de celula ocupată de Salah Abdeslam, sunt mobilizate alte patru: una este dedicată instalării dispozitivului de supraveghere, alta - de asemenea sub supraveghere video - este echipată cu o bicicletă, iar ultimele două sunt lăsate libere pentru siguranţă, a anunţat Cancelaria.

Atacurile jihadiste de la 13 noiembrie 2015, de la Paris şi Saint-Denis, s-au soldat cu peste 130 de morţi şi 350 de răniţi,

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.