Cine e Carina Ţurcan, condamnată la închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova

Carina Turcan - tribunal Rusia - 4
Getty

Rusia a condamnat-o marţi pe Carina Ţurcan - fostă membră în consiliul de administraţie al companiei energetice Inter Rao EES din Rusia - la 15 ani de închisoare pentru spionaj, într-un proces cu uşile închise, transmite Reuters.

Carina Ţurcan, originară din Republica Moldova, intenţionează să facă apel, a declarat echipa sa de avocați. Procuratura ceruse o pedeapsă de 18 ani de închisoare, conform agenției de presă RIA.

Femeia, originară din Republica Moldova, ar fi renunţat la cetăţenia moldovenească şi deţine în prezent cetăţenie română, potrivit unei surse diplomatice citată de jurnal.md

Carina Ţurcan a fost acuzată de transmiterea către Serviciul de Informaţii şi de Securitate al Republicii Moldova (SIS) a conţinutului unor scrisori clasificate ale Ministerului Energiei rus.

Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2015, Carina Ţurcan, a obţinut versiunea electronică a proiectului unui document elaborat de Ministerul rus al Energiei, pe care l-a transmis în luna septembrie unui serviciu de informații din Republica Moldova. Documentul conținea aspecte ale activităţii unor companii pe plan internaţional. 

Citește și
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un interviu pentru grupul media RBC, Ţurcan a declarat că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat-o că a fost recrutată de serviciile de informaţii din Republica Moldova în 2004 şi că a înmânat informaţii secrete în 2015. Potrivit agenţiei TASS, informaţiile respective se refereau la furnizarea de electricitate rusă către Ucraina.

Ţurcan, care şi-a susţinut nevinovăţia, a fost arestată în iunie 2018.

La începutul acestui an, Ţurcan s-a adresat preşedintelui rus Vladimir Putin cu rugămintea efectuării unei anchete independente în cazul său, atrăgându-i atenţia că întregul ei dosar se bazează pe date fabricate.
Ea afirma atunci că acuzarea se baza pe câteva documente. Primul reprezenta o copie xerox a unei investigaţii efectuate de un agent al SIS, care conţinea date personale ce se potriveau cu datele lui Ţurcan. 'Este o copie greu lizibilă, din care parţial lipsesc pagini: sunt datele mele de bază, care pot fi colectate despre oricare dintre noi: adresă, educaţie', susţinea ea, indicând că era vorba de un formular care putea fi descărcat şi de pe internet.

Un al doilea document era compus din presupuse interceptări ale serviciilor secrete ruse ale unor informaţii care ar fi fost transmise de SIS la biroul NATO, declara Ţurcan cu acel prilej, explicând că din nou era vorba despre nişte copii xerox greu lizibile în limba engleză, care ar fi reprezentat - conform acuzării - traducerea exactă a unor scrisori confidenţiale ale ministrului energiei rus, Aleksandr Novak, şi adjunctului său, Anatoli Ianovski.

În apelul său către preşedintele Putin, Ţurcan a insistat că ea nu a avut acces la acele scrisori pentru că în genere nu avea acces la informaţii considerate secret de stat, adăugând că respectivele texte se refereau la livrări de gaze ruseşti în Republica Moldova, furnizările de gaze ruseşti în Crimeea şi chestiuni legate de livrări de resurse energetice pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria pentru spionaj. Ce informații căuta
Un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria pentru spionaj. Ce informații căuta

Ministerul de Externe bulgar i-a acordat vineri unui diplomat rus 72 de ore pentru a părăsi Bulgaria după ce procurorii au stabilit că din 2017 a fost implicat în activităţi de spionaj în această ţară, relatează Reuters şi AFP.

Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”

China efectuează teste biologice pentru a crea super soldați, spune șeful spionilor americani John Ratcliffe.

Ofițer NATO, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. Ce pedeapsă riscă
Ofițer NATO, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. Ce pedeapsă riscă

Un ofițer superior francez de la o bază NATO din Italia a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. Dacă va fi găsit vinovat, ofițerul va face 15 ani de închisoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.