Chuck Norris, nevoit să dezmintă că ar fi luat parte la asaltul de la Capitoliu. Fotografia virală apărută pe internet

Chuck Norris
Twitter

Capitoliului din WashingtonActorul american Chuck Norris, în vârstă de 80 de ani, s-a văzut nevoit să declare marţi că nu a făcut parte din mulţimea care a luat cu asalt Capitoliul din Washington.

Săptămâna trecută a apărut pe reţelele sociale a apărut o fotografie cu un bărbat care semăna izbitor de bine cu celebrul actor, transmite EFE.


Fotografia în cauză a fost postată recent pe Twitter, iar în ea apăreau un susţinător al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump şi un alt bărbat, roşcat şi cu barbă, cu menţiunea "Chuck Norris". Instantaneul a fost difuzat pe Twitter cu comentariul: "Atenţie, chiar nu menţionează nimeni faptul că Chuck Norris a fost la insurecţia MAGA?". MAGA îi desemnează pe susţinătorii lui Donald Trump, fiind acronimul în limba engleză al sloganului folosit de preşedintele republican în exerciţiu în campaniile sale electorale, "Make America Great Again" - "Să facem America măreaţă din nou''.

Imaginea a fost redistribuită de sute de mii de ori, potrivit The Guardian.

"Am aflat recent că a existat o sosie Chuck Norris la revoltele de la Capitoliul din D.C. Nu am fost eu, n-am fost acolo. Nu este loc pentru violenţe de niciun fel în societatea noastră. Sunt şi voi fi mereu de partea Legii şi Ordinii. Prietenul vostru, Chuck Norris", a scris actorul, expert în arte marţiale, pe contul său de Twitter.

Citește și
vaccin
Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi managerul actorului, Erik Kritzer, a dorit să înlăture orice umbră de îndoială. "Acesta nu este Chuck Norris. Este un candidat la rolul de dublură, însă Chuck arată mult mai bine", a apreciat Kritzer într-un comunicat preluat de presa americană. "Chuck se află în ranch-ul său din Texas, unde continuă să locuiască împreună cu familia'', a adăugat reprezentantul actorului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. 4.424 de cazuri noi de infectare
Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. 4.424 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. Până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 681.392 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID
Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID

Mai puţin de 50% dintre cadrele didactice din judeţul Botoşani doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriel Hârtie.

Un medic de familie din Călărași refuză pacienții care nu se vaccinează anti-Covid-19
Un medic de familie din Călărași refuză pacienții care nu se vaccinează anti-Covid-19

Un medic de familie din judeţul Călăraşi a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea anti-Covid-19 vor fi scoase din lista sa, precizând că el consideră de neacceptat să continue colaborarea cu pacienţi care nu cred în recomandările pe care le face.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.