China se confruntă cu întreruperi de curent, pe măsură ce canicula împinge consumul de energie electrică la niveluri record

pene de curent
Shutterstock

Canicula îndelungată din China a împins consumul de energie electrică la niveluri record în unele zone şi a dus la întreruperi de curent, iar temperaturile ridicate sunt preconizate să continue cel puţin încă o săptămână.

Peste 300 de oraşe vor atinge temperaturi de peste 35°C marţi, potrivit The Guardian, citat de News.

China Southern Power Grid Company a anunţat că luni a fost depăşită sarcina maximă de anul trecut cu 3%. Reţeaua electrică din provincia Guangdong a atins, de asemenea, un nivel record, cu 142 de milioane de kilowaţi, o creştere cu 4,89% faţă de sarcina maximă de anul trecut.

Întreruperi de curent în Guangzhou, unde în weekend au fost maxime de 40 de grade Celsius

Au fost înregistrate întreruperi de curent în capitala provinciei, Guangzhou, care a înregistrat o săptămână întreagă de temperaturi maxime de peste 37 de grade Celsius, inclusiv maxime de 40 de grade Celsius duminică şi luni.

Yang Lin, managerul dispeceratului companiei, a declarat că odată ce temperaturile din Guangzhou au depăşit 35 de grade Celsius, fiecare grad în plus înseamnă o creştere corespunzătoare a sarcinii de 3m-5m kilowaţi.

Citește și
populatia planetei
Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Compania a precizat că inspectează echipamentele pentru a evita supraîncălzirea şi funcţionarea defectuoasă şi s-a angajat să menţină alimentarea cu energie.

În ultimii ani, au existat pene de curent pe scară largă care au provocat ravagii în toată China – datorate temperaturilor extreme, cererii în creştere de energie electrică şi penuriei de cărbune, care este încă principala sursă de energie a Chinei.

Și India, care alături de China reprezintă o treime din populația lumii, s-a confruntat cu creșteri de consum al electricității, lucru care a provocat îngrijorare cu privire la potențiale întreruperi de curent, potrivit Bloomberg. Pakistan, a cincea cea mai populată țară a planetei, a suferit pene de curent încă de la începutul lunii mai, când temperaturile au ajuns la 50 de grade Celsius.

Paradoxal, folosirea aerului condiționat pentru confortul termic al oamenilor pe timpul caniculei sporește încălzirea globală, conform Vox, fiind unul dintre cei mai mare consumatori de electricitate din casă.

China se bazează pe energie din cărbune, în ciuda angajamentelor de scădere a emisiilor pentru a preveni încălzirea și mai mare a planetei

China se bazează pe aprovizionarea cu energie axată pe cărbune, în pofida angajamentelor ambiţioase de reducere a emisiilor, pe fondul unei crize globale exacerbate de conflictul din Ucraina. Vineri, ministerul managementului situaţiilor de urgenţă a avertizat că funcţionarea în siguranţă a reţelei electrice se confruntă cu „teste severe”.

Săptămâna trecută, Consiliul de energie electrică din China a raportat că consumul naţional de energie a crescut cu 2,9% în prima jumătate a anului 2022, faţă de anul trecut. În iunie s-a înregistrat o creştere de la an la an de 4,7%, pe care consiliul a atribuit-o relaxării situaţie pandemice, temperaturilor ridicate şi impactului politicilor de stabilizare economică.

Luni, au fost emise 21 de coduri roşii şi 140 de coduri portocalii pentru temperaturi ridicate, predominant în sud-estul şi în vestul îndepărtat, inclusiv în regiunea Xinjiang. Agenţia naţională de meteorologie a avertiza, marţi, că vor fi temperaturi ridicate timp de aproximativ 10 zile, mai ales în sud-est, cu temperaturi de peste 40C, prognozate pentru Zhejiang, Fujian, Jiangxi şi Hunan.

De asemenea, sunt prognozate precipitaţii „semnificative” în unele regiuni din centrul şi vestul ţării.

Meteorologii spun că valurile de căldură în toată lumea au legătură cu criza climatică indusă de stilurile de viață ale oamenilor

China a înregistrat temperaturi ridicate peste medie din luna iunie, pe fondul caniculelor globale, despre care meteorologii spun că au legătură cu schimbările climatice induse de om.

Presa de stat a relatat că actualul val de căldură se aştepta să fie sufocant decât cel la începutul acestei luni. Peste doisprezece recorduri locale de temperatură au fost doborâte doar duminică. Caniculele din Xinjiang au fost deosebit de lungi şi răspândite, a declarat Chen Chunyan, expert-şef la observatorul meteorologic din Xinjiang, pentru presa de stat.

„Temperatura ridicată continuă a accelerat topirea gheţarilor în zonele muntoase şi a provocat dezastre naturale, precum inundaţii rapide, şi alunecări de teren în multe locuri,” a mai spus Chen.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avertisment pentru România: 70% din țară suferă de secetă. Unele zone sunt afectate de inundații din cauza crizei climatice
Avertisment pentru România: 70% din țară suferă de secetă. Unele zone sunt afectate de inundații din cauza crizei climatice

Ministrul Mediului Tanczos Barna a spus, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice, iar în privinţa rezervei strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare sunt la un grad de umplere de 68%.

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori
Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Populația planetei se apropie cu pași repezi de opt miliarde de oameni.

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Liderii planetei trebuie să acționeze acum sau dezastrele climatice și meteorologice vor fi din ce în ce mai extinse și mai intense, a avertizat un ministru al Pakistanului.

Unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă. Câtă electricitate consumă
Unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă. Câtă electricitate consumă

Un singur aparat din locuință poate cauza aproximativ 17 la sută din consumul anual de energie al unei gospodării.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă