China a simulat lovituri împotriva unor „ținte-cheie” din Taiwan, în a doua zi a exercițiului militar de „încercuire totală”

×
Codul embed a fost copiat

China a simulat lovituri împotriva unor „ținte-cheie” din Taiwan, în a doua zi a unui exercițiu militar de „încercuire totală”, programat până luni.  

Beijingul a prezentat aceste manevre de amploare ca un „avertisment serios” pentru autoritățile insulei, după ce președinta Taiwanului s-a întâlnit cu un înalt oficial american la Washington.

Operațiunea a fost denunțată cu fermitate de guvernul de la Taipei, iar Statele Unite au cerut Beijingului să dea dovadă de „reținere” și să păstreze „deschise” canalele de comunicare.

Aproximativ 20 de nave, jumătate chineze, jumătate taiwaneze, au fost angajate într-o apropiere amenințătoare în zona tampon, pe linia mediană a strâmtorii Taiwanului.

Duminică, Ministerul Apărării din Taiwan a detectat în total nouă nave de război și 58 de avioane chineze în jurul insulei, după ce, sâmbătă, reperase tot atâtea nave și 71 de avioane.

Citește și
china nave de razboi
China a început exerciţii militare în Strâmtoarea Taiwan. 42 de avioane de luptă și 8 nave de război, detectate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Armata chineză a „încercuit total” insula Taiwan. Operațiunea Beijingului, un „avertisment sever” pentru guvernul din Taipei
Armata chineză a „încercuit total” insula Taiwan. Operațiunea Beijingului, un „avertisment sever” pentru guvernul din Taipei

Manevrele militare lansate sâmbătă de China în Strâmtoarea Taiwan vizează o ”încercuire totală” a insulei, potrivit televiziunii de stat chineze, citată de Agenţia France Presse.  

China a început exerciţii militare în Strâmtoarea Taiwan. 42 de avioane de luptă și 8 nave de război, detectate
China a început exerciţii militare în Strâmtoarea Taiwan. 42 de avioane de luptă și 8 nave de război, detectate

Armata chineză a anunţat, sâmbătă, exerciţii de "pregătire pentru luptă" în Strâmtoarea Taiwan, pe fondul tensiunilor cu insula după o întâlnire în SUA a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-Wen cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy.

Honduras a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwan, deoarece „recunoaşte existenţa unei singure Chine în lume”
Honduras a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwan, deoarece „recunoaşte existenţa unei singure Chine în lume”

Ministrul de Externe al Hondurasului, Enrique Reina, „la cererea preşedintelui Republicii, Xiomara Castro, a comunicat Taiwanului decizia de a rupe relaţiile diplomatice” dintre cele două teritorii, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.

„Nostradamus cel Nou” susține că al Treilea Război Mondial va fi declanșat anul acesta de un accident aviatic
„Nostradamus cel Nou” susține că al Treilea Război Mondial va fi declanșat anul acesta de un accident aviatic

Un bărbat care a fost supranumit „Nostradamus cel Nou” susține că un accident aviatic în Taiwan va declanșa al Treilea Război Mondial anul acesta.

China, în alertă maximă, după ce o navă de luptă americană a traversat Strâmtoarea Taiwan. Beijing: Încetați să ne provocați
China, în alertă maximă, după ce o navă de luptă americană a traversat Strâmtoarea Taiwan. Beijing: Încetați să ne provocați

O navă de război americană a traversat joi Strâmtoarea Taiwan, parte a ceea ce armata americană consideră a fi o activitate de rutină, dar care a enervat China.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.