Charles Michel şi Ursula von der Leyen dau speranţe României şi Bulgariei pentru aderarea la Schengen în 2023

Charles Michel şi Ursula von der Leyen
AFP

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au arătat optimişti, joi seara, că o decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen poate fi luată în cursul anului viitor.

„Am avut ocazia să avem o discuţie politică despre aderarea la Schengen a Bulgariei şi României şi sunt optimist că o decizie în privinţa lor poate fi luată în cursul anului 2023. Am simţit angajamentul politic de a lucra pentru a face progrese şi sincer sper că vom putea să facem să se întâmple asta în cursul anului 2023”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la conferinţa de presă susţinută la încheierea summitului UE.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ţinut să transmită un mesaj României şi Bulgariei: „Vreau să le spun: vă sprijinim deplin pentru aderarea dvs. la Schengen, vom continua să lucrăm neobosit pentru a o face posibilă cât mai curând în cursul anul viitor”.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a confirmat că următoarea dată când liderii UE se vor reuni, într-un summit extraordinar ce va fi convocat pentru 9 şi 10 februarie, se va discuta despre subiectul delicat al migraţiei, o temă asupra căreia Austria a insistat şi pentru care a blocat aderarea României şi Bulgariei la Schengen, potrivit News.ro.

„Migraţia nu a fost subiectul principal astăzi, dar ştim cu toţii că ne confruntăm cu un număr tot mai mare de persoane atât pe ruta mediteraneană, cât şi pe ruta balcanică", a declarat Charles Michel la încheierea Consiliului European. "Astăzi a fost ocazia de a deschide din nou dezbaterea pe acest subiect provocator şi vom avea o discuţie aprofundată” în februarie, a anunţat Charles Michel.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi seara, după reuniunea Consiliului European, că au fost făcuţi „paşi în direcţia bună” privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. „Concluzia mea e simplă – toţi actorii au înţeles că avem o problemă care trebuie rezolvată”, a menţionat şeful statului, adăugând că aşteptarea sa este ca România să intre în Schengen în cursul anului 2023.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că a discutat cu premierul suedez pe tema aderării României la Schengen, având în vedere că Suedia va prelua pentru următoarele şase luni preşedinţia Consiliului European. „Am avut o discuţie cu premierul suedez, i-am prezentat problema, a înţeles-o foarte bine. Sigur că nu şi-a luat un angajament ferm, într-o discuţie care a fost o primă discuţie exploratorie, dar eu sunt convins că, în momentul în care cele două chestiuni - votul austriac şi votul olandez - primesc o clarificare, chestiunea va fi imediat pe agenda Consiliului JAI”, a declarat şeful statului, la Bruxelles.

Consiliul European, care ar fi trebuit să se încheie vineri, s-a încheiat mai repede, încă de joi seară, liderii punându-se de acord în legătură cu aproape toate chestiunile aflate pe agendă. Singura problemă rămasă în suspensie, dar asupra căreia există un acord de principiu, este plafonarea preţului la gaz, dar chestiunea rămâne să fie definitivată luni, la nivel de miniştri ai energiei. Tema aderării României şi Bulgariei la Schengen nu a fost pe agenda Consiliului European.

Summitul UE a fost mai scurt pentru că vineri are loc o grevă generală în Belgia şi, potrivit mai multor diplomaţi citaţi de Politico.eu, acesta este motivul pentru care reuniunea s-a încheiat surprinzător de repede. Liderii s-au temut că s-ar putea să nu reuşească să prindă zborurile spre casă, a declarat unul dintre diplomaţi. De la miezul nopţii, controlul traficului aerian putea fi afectat de grevă, iar liderii riscau să nu mai poată părăsi uşor Bruxelles-ul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă