Cele 27 de state membre UE au dat undă verde negocierilor cu Londra

Brexit
Getty

Reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat luni mandatul negociatorului pentru Brexit, Michel Barnier, prin care îşi stabilesc condiţiile legate de viitoarele relaţii comerciale cu Regatul Unit.

Declarațiile au fost făcute de mai multe surse europene pentru France Presse.

„Avem un acord privind mandatul la nivel de ambasadori, care l-au adoptat prin consens. E o veste bună”, a spus una dintre surse, potrivit căreia acest acord „ar urma să permită condiţii de concurenţă echitabile pe termen lung” între Regatul Unit şi UE, unul din cele mai spinoase aspecte ale negocierilor.
„Mandatul a fost clarificat în toate punctele unde era necesar”,
a afirmat o altă sursă.

După unda verde din partea ambasadorilor europeni, acest mandat, rod al discuţiilor între capitale, urmează să fie adoptat oficial marţi, în cadrul unei reuniuni ministeriale la Bruxelles.

Acest pas va deschide calea primelor negocieri - la începutul lui martie - între UE şi Marea Britanie, la puţin peste o lună de la retragerea acesteia din blocul comunitar, la 31 ianuarie.

Citește și
Muncitorii necalificați din România nu mai primesc vize de muncă pentru Marea Britanie, după Brexit
Muncitorii necalificați din România nu mai primesc vize de muncă pentru Marea Britanie, după Brexit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Londra şi Bruxelles dispun de numai câteva luni - până la sfârşitul acestui an - pentru a se înţelege în legătură cu viitoarea lor relaţie, în perioada de tranziţie britanicii urmând să aplice în continuare regulile europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat îndoiala, sâmbătă, în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge la un acord global înainte de sfârşitul anului.

Într-o declaraţie politică semnată la finele lui 2019 cele două părţi s-au angajat să încheie „un parteneriat ambiţios, cu angajamente ferme” care să garanteze o concurenţă „echitabilă”, dar această poziţie comună a devenit ulterior mai nuanţată.

Europenii rămân deschişi unui parteneriat larg, care să cuprindă un acord comercial, fără cote sau drepturi vamale, dar - la presiunea Franţei - au înăsprit tonul în ce priveşte cele solicitate în contrapartidă, cerând, de teama unei concurenţe neloiale, ca Londra să respecte în continuare anumite reguli ale UE, în special în materie de ajutoare de stat, mediu, dreptul muncii şi fiscalitate.

În ce-i priveşte, britanicii par să se mulţumească să încheie cu Bruxelles un acord comercial de bază, similar celor negociate de UE cu Canada şi Japonia, dar care să le menţină capacitatea de a-şi reglementa economia aşa cum doresc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Una din primele măsuri luate de britanici după Brexit: „O nouă cale în lume”
Una din primele măsuri luate de britanici după Brexit: „O nouă cale în lume”

După ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, paşapoartele britanice îşi vor regăsi culoarea albastră luna viitoare în loc de bordo-ul european, a anunţat Ministerul de Interne britanic sâmbătă, potrivit AFP.

Muncitorii necalificați din România nu mai primesc vize de muncă pentru Marea Britanie, după Brexit
Muncitorii necalificați din România nu mai primesc vize de muncă pentru Marea Britanie, după Brexit

Muncitorii necalificați din România și din alte țări europene nu mai primesc vize de muncă pentru Marea Britanie, conform planurilor privind migrația, prezentate astăzi de guvernul de la Londra.

Anunț important pentru români. Marea Britanie a prezentat un nou sistem de imigrație
Anunț important pentru români. Marea Britanie a prezentat un nou sistem de imigrație

Guvernul britanic a prezentat miercuri liniile generale ale noului sistem privind imigraţia, menit să gestioneze fluxul de lucrători străini nou veniţi în Regatul Unit şi să înlocuiască actualele reguli începând cu 1 ianuarie 2021.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.