Cel puțin nouă copii au murit după ce un obuz a explodat lângă o școală din Afganistan

Cel puțin nouă copii au murit după ce un obuz a explodat lângă o școală din Afganistan
Getty

Tragedie în Afganistan. Cel puţin nouă copii au fost ucişi, luni, în explozia unui obuz de mortier în provincia afgană estică Nangarhar, a indicat o oficialitate locală pentru agenţia dpa, informează Agerpres.

Alţi patru copii au fost răniţi în explozia produsă în apropierea unei şcoli din satul Baiganan, districtul Lal Pur, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului din Nangarhar, Qazi Mullah Adel.

Imagini distribuite pe reţelele sociale arată un stand mobil unde se vindeau floricele avariat lângă locul exploziei.

Un comunicat emis de biroul guvernatorului provinciei afirmă că explozia s-a produs după ce căruciorul a lovit un obuz de mortier.

Copiii răniţi au fost transportaţi la spitalul regional din Jalalabad pentru a fi trataţi, adaugă comunicatul.

Citește și
Dezastru în Afganistan. Şapte morţi şi trafic rutier perturbat din cauza ninsorilor abundente
Dezastru în Afganistan. Şapte morţi şi trafic rutier perturbat din cauza ninsorilor abundente
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Muniţia neexplodată rămasă de pe urma deceniilor de război provoacă adesea victime în rândul copiilor în Afganistan.

Potrivit datelor Naţiunilor Unite, numărul femeilor şi copiilor ucişi şi răniţi în Afganistan în prima jumătate a anului trecut a fost mai mare decât în orice perioadă echivalentă începând din 2009, de când se fac astfel de raportări.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Autorităţile confirmă oficial prezența primului taliban din Afganistan pe teritoriul României
Autorităţile confirmă oficial prezența primului taliban din Afganistan pe teritoriul României

Individul a fost localizat la Giurgiu, într-un centru pentru azilanți, unde ofițerii de informații l-au prins că promova „Mișcarea Talibanilor''.

Dezastru în Afganistan. Şapte morţi şi trafic rutier perturbat din cauza ninsorilor abundente
Dezastru în Afganistan. Şapte morţi şi trafic rutier perturbat din cauza ninsorilor abundente

Cel puţin şapte afgani au murit, iar 26 au fost răniţi în urma mai multor accidente rutiere produse, luni, pe fondul condiţiilor de trafic perturbat de ninsorile abundente care au căzut în ţara asiatică, au anunţat, marți, autorităţile locale.

Ţările islamice vor înființa un fond umanitar pentru Afganistan
Ţările islamice vor înființa un fond umanitar pentru Afganistan

Țările islamice s-au angajat, duminică, să înfiinţeze un fond umanitar pentru Afganistan, țară care se confruntă cu o criză alimentară, informează Reuters, citată de News.ro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.