Cel puţin 11 morţi, între care cinci copii, în atacul efectuat de Rusia asupra unei localități din estul Ucrainei

ucraina
StirilePROTV

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, între care cinci copii, iar alte opt rănite sâmbătă în urma unui atac rusesc care a vizat oraşul Pokrovsk şi împrejurimile acestuia, în estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional, citat de AFP.

"Ruşii au lovit regiunea cu rachete S-300, ucigând 11 persoane şi rănind altele opt. Lovitura principală a fost la Pokrovsk şi Rivne" (localitate situată în zona sa metropolitană), a indicat pe Telegram Vadim Filaşkin, guvernatorul părţii din regiunea Doneţk aflate sub control ucrainean.

El a difuzat fotografii arătând echipe de salvare acţionând în jurul unor resturi de clădiri. Lovitura, potrivit lui lui, a avariat şase case la Pokrovsk şi una la Rivne, în care se afla o familie de şase persoane.

Potrivit serviciilor de urgenţă, şase persoane, inclusiv doi copii, s-ar putea afla sub dărâmăturile a două clădiri afectate.

"Ruşii au lovit pur şi simplu clădiri de locuit obişnuite, case particulare", a denunţat preşedintele Volodimir Zelenski, asigurând că nicio lovitură rusă "nu va rămâne fără consecinţe".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oraşul Pokrovsk, care avea 60.000 de locuitori înainte de război, fusese deja lovit de un bombardament puternic în august 2023, care a făcut nouă morţi şi 82 de răniţi.Oraşul este situat la aproximativ 50 km de linia frontului.

În alte zone ale Ucrainei, un adult şi doi copii au fost răniţi în urma unor bombardamente ruseşti asupra regiunii Herson, în sud, în timp ce o persoană a decedat la Toreţk, în apropiere de Bahmut, în est, iar o alta a fost ucisă la Nikopol (est), unde s-au înregistrat şi doi răniţi, potrivit autorităţilor din teren.

În teritoriile ocupate de Rusia, două persoane au fost ucise de bombardamente atribuitee ucrainenilor la Makiivka şi Gorlivka, în est, în timpul unui atac care a făcut mai mulţi răniţi, au declarat autorităţile locale instalate de Moscova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.