CEDO intervine în cazul Navalnîi și cere Rusiei explicații privind starea opozantului încarcerat

Aleksei Navalnîi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis luni întrebări Rusiei despre condiţiile de detenţie a opozantului Aleksei Navalnîi, la câteva ore după anunţul spitalizării sale şi în contextul în care susţinătorii se tem pentru viaţa sa.

Soarta principalului opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, încarcerat în Rusia de la începutul lunii februarie şi aflat în greva foamei de trei săptămâni, alimentează tensiunile diplomatice între Rusia şi Uniunea Europeană, conform AFP.

CEDO a adresat o serie de întrebări guvernului rus despre soarta opozantului, printre care şi dacă detenţia îi încalcă dreptul la viaţă.

Organul judiciar al Consiliului Europei, din care şi Rusia face parte, întreabă de asemenea Moscova în ce măsură condiţiile detenţiei lui Aleksei Navalnîi şi tratamentul la care este supus respectă dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului legate de "dreptul la viaţă" şi interzicerea torturii.

Cazul este în mod vizibil tratat cu o celeritate specială de CEDO, fiind înaintat în urmă cu doar trei luni. În mod obişnuit, aceste solicitări de informaţii sunt comunicate guvernelor vizate în intervale de timp mult mai lungi.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează un apel la proteste masive pe 21 aprilie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit susţinătorilor săi, Navalnîi suferă de mari dureri la spate, din cauza unei duble hernii de disc. El suferă de asemenea de pierderi ale senzaţiei la picioare şi braţe.

CEDO a cerut în februarie eliberarea lui Aleksei Navalnîi, invocând faptul că viaţa opozantului este în pericol, acesta fiind în august 2020 victima unei otrăviri pentru care el a acuzat Kremlinul.

Luni, el a fost spitalizat după trei săptămâni de greva foamei şi a acceptat, conform autorităţilor penitenciare ruse, să urmeze "o terapie cu vitamine".

UE a cerut ca el să aibă "acces imediat" la medici "în care are încredere". Solicitarea a fost transmisă de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, care a spus că autorităţile ruse sunt responsabile pentru starea de sănătate a lui Navalnîi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Aleksei Navalnîi, transferat în spitalul altei închisori. Ce spune Vladimir Putin despre starea opozantului
Aleksei Navalnîi, transferat în spitalul altei închisori. Ce spune Vladimir Putin despre starea opozantului

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, "nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate şi a respectării drepturilor bloggerului condamnat Aleksei Navalnîi".

Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează un apel la proteste masive pe 21 aprilie
Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează un apel la proteste masive pe 21 aprilie

Aliaţii lui Aleksei Navalnîi, încarcerat şi în greva foamei, au lansat duminică un apel către ruşi să iasă la proteste pe 21 aprilie pentru "a salva viaţa" opozantului, grav bolnav, potrivit susţinătorilor săi, relatează AFP.

Navalnîi, aflat în greva foamei, ameninţat că va fi alimentat cu forţa. Gardienii îi pun dulciuri în buzunare
Navalnîi, aflat în greva foamei, ameninţat că va fi alimentat cu forţa. Gardienii îi pun dulciuri în buzunare

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în greva foamei din 31 martie în colonia penitenciară din Pokrov, a fost ameninţat de administraţia închisorii că va fi alimentat cu forţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.