Ce vrea Rusia ca să încheie războiul. Kremlinul a respins planul de pace al lui Zelenski

Rusia
Shutterstock

Kremlinul a respins miercuri planul de pace în 10 puncte al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că propunerile de a pune capăt conflictului din Ucraina trebuie să ţină cont de ceea ce Moscova numeşte ''noua realitate'' a anexării de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene pe care Kievul şi Occidentul o consideră ilegală.

„Nu poate exista un plan de pace pentru Ucraina care nu ţine cont de noua realitate privind teritoriul rus, cu intrarea a patru regiuni în Rusia. Planurile care nu ţin cont de această realitate nu pot fi paşnice'', a declarat Peskov în conferinţa de presă zilnică, citat de Reuters.

În septembrie, Rusia a declarat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie drept parte a teritoriului său după o serie de simulacre de referendumuri condamnate de Ucraina şi de ţările occidentale, aminteşte Reuters, care menţionează că Moscova nu controlează pe deplin cele patru regiuni., potrivit Agerpres.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a promovat intens planul de pace în 10 puncte, discutându-l, printre alţii, cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Planul include retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, precum şi restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia, ceea ce ar presupune ca Rusia să renunţe atât la cele patru regiuni ''anexate'' recent, cât şi la Crimeea, capturată în 2014, potrivit Agerpres.

Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschisă negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru.

În ceea ce priveşte situaţia din Kosovo, unde minoritatea sârbo-kosovară a amplasat blocaje rutiere de mai bine de două săptămâni, Kremlinul a anunţat că urmăreşte cu atenţie ceea ce se întâmplă în fosta provincie sârbă şi îşi menţine sprijinul faţă de Serbia, transmite EFE.

''Avem legături strânse de alianţă, legături istorice, spirituale şi de alte tipuri foarte strânse cu Serbia. Rusia urmăreşte cu multă atenţie ceea ce se întâmplă acolo (în Kosovo - n.r.), la felul în care sunt garantate drepturile sârbilor'', a afirmat Peskov, care a insistat că Moscova ''sprijină Belgradul în măsurile luate de acesta'' şi a criticat acuzaţiile formulate de Priştina privind ''influenţa distructivă'' a Rusiei în acest conflict.

''Serbia este o ţară suverană. Şi este total greşit să se caute aici orice fel de influenţă distructivă a Rusiei. Este normal ca Serbia să apere drepturile sârbilor care trăiesc în condiţii atât de dificile. Şi să reacţioneze cu fermitate atunci când aceste drepturi sunt încălcate'', a adăugat Peskov.

În fine, în declaraţii separate publicate miercuri de portalul armean News.am şi citate de EFE, Peskov a negat că Rusia a făcut presiuni asupra Armeniei pentru a intra în Uniunea Statală Rusia - Belarus, după ce Erevanul a denunţat presiuni în acest sens făcute de Moscova.

''Aceste declaraţii pot fi percepute ca fiind provocatoare. Nu corespund realităţii'', a susţinut Peskov.

Anterior, secretarul Consiliului Securităţii din Armenia, Armen Grigorian, a declarat la televiziunea locală că, ''în ceea ce priveşte Uniunea Statală, se fac presiuni asupra Armeniei''.

Peskov a dat asigurări că ''niciun funcţionar rus nu a spus asta'', o referire la necesitatea de a integra Armenia în Uniunea Statală, ''şi nici nu i-a fost comunicată părţii armene'' o astfel de posibilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.