Ce trebuie ştiut despre criza migranţilor dintre UE şi Belarus

tensiuni migranti polonia
Getty

Uniunea Europeană şi Belarus sunt blocate într-un impas privind migranţii ce vine pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Moscova, care susţine Minskul.

 

Într-un articol publicat la 19 noiembrie pe platforma media EDNH, agenţia France Presse rezumă principalele aspecte ale crizei care a lăsat mii de migranţi blocaţi în condiţii dezastruoase la graniţa dintre Belarus şi Polonia.

Când a început criza  

Începând din vară, mii de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, au ajuns în Belarus pentru a încerca să intre în Europa prin statele membre UE vecine, Polonia, Letonia sau Lituania.

Occidentul acuză Minskul că i-a ademenit pe migranţi cu promisiunea unei treceri uşoare în UE şi apoi i-a forţat să rămână la graniţă ca represalii pentru sancţiunile impuse din cauza reprimării disidenţei de către regim în fosta ţară sovietică.

Citește și
vladimir putin, migranti, polonia
Putin condamnă Polonia pentru intervenția abuzivă împotriva migranților: Cum să nu-ți fie milă de copilașii ăia?
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Nerăbdătoare să nu repete criza migraţiei din 2015, UE a sprijinit Polonia, Letonia şi Lituania, care şi-au baricadat frontierele în pofida faptului că aproape o duzină de migranţi au murit.

Pe 16 noiembrie forţele de la Varşovia au tras cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, la temperaturi scăzute, asupra unei mulţimi de sute de persoane care înaintau spre un punct de trecere a frontierei, după o săptămână în care au trăit într-o tabără improvizată.

Ziua următoare, ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a avertizat că această criză ar putea dura "luni sau chiar ani".

Se estimează că aproximativ 4.000 de persoane sunt blocate în prezent de-a lungul frontierei poloneze, unde sunt concentraţi cei mai mulţi migranţi.

Semn că situaţia de criză se consolidează, autorităţile belaruse au plasat săptămâna aceasta aproximativ 1.000 de migranţi într-un "centru logistic" - o mişcare care ar putea transforma tabăra într-o prezenţă semipermanentă la graniţele UE.

Ce spun părţile implicate

UE îl acuză pe preşedintele belarus Alexander Lukaşenko că a orchestrat criza pentru a-i forţa pe europeni să reia dialogul, pe care Occidentul l-a întrerupt după ce regimul său a reprimat opoziţia în urma alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Puternicul lider belarus care conduce ţara cu mână de fier de aproape trei decenii neagă aceste afirmaţii.

Săptămâna trecută a vorbit de două ori la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, prima sa convorbire în acest an cu un lider occidental.

Biroul său a comunicat pe 17 noiembrie că discuţiile directe între Belarus şi UE sunt iminente.

Cu toate acestea, Germania nu a confirmat discuţiile directe.

În schimb, Berlinul a conturat un proces de furnizare de ajutor umanitar şi de returnare a migranţilor care implică Agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie în cooperare cu Comisia Europeană.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, a declarat pe 17 noiembrie că este "util" să se discute cu Minskul "pentru a îmbunătăţi această situaţie umanitară", chiar dacă discuţiile au loc cu un lider a cărui legitimitate Europa şi Germania nu o recunosc.

Pentru Varşovia, criza este o oportunitate de a-şi reface imaginea în ochii partenerilor săi, care acuză autorităţile poloneze că nu respectă principii precum independenţa justiţiei şi supremaţia legii.

Rămânând fermă şi închizându-şi frontierele, Polonia serveşte drept bastion - primul în linia de apărare a Europei pentru a preveni un aflux de migranţi.

La rândul său, Moscova, principalul susţinător politic şi financiar al lui Lukaşenko, s-a erijat în mediator, salutând contactele directe între UE şi Minsk.

Migranţii sunt marii perdanţi 

Migranţii - majoritatea kurzi irakieni - au renunţat la tot ce aveau în ţările lor, cheltuind mii de dolari pentru a ajunge în Belarus cu vize turistice, hotărâţi să ajungă în Europa.

Dar frontierele UE par a fi impenetrabile, atât statele baltice, cât şi Polonia fiind hotărâte să le blocheze trecerea, indiferent de costurile de imagine.

Varşovia a desfăşurat mii de soldaţi la graniţă şi intenţionează chiar să ridice un zid.

Pe măsură ce se apropie iarna, condiţiile de îngheţ nu vor face decât să îngreuneze şi mai mult viaţa migranţilor, ale căror opţiuni actuale sunt limitate: să rămână în Belarus şi să spere că Europa se va răzgândi sau să se întoarcă acasă.

Se pare că între 200 şi 300 de irakieni au făcut deja alegerea: un zbor de repatriere de la Minsk i-a dus joia trecută înapoi în Irak.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Criza migranţilor: Polonia susţine că Belarus a schimbat tactica
Criza migranţilor: Polonia susţine că Belarus a schimbat tactica

Belarus şi-a schimbat tactica în criza cu Polonia, îndreptând acum grupuri mai mici de migranţi către mai multe puncte de-a lungul graniţei de est a UE, a declarat sâmbătă ministrul polonez al apărării.

Putin condamnă Polonia pentru intervenția abuzivă împotriva migranților: Cum să nu-ți fie milă de copilașii ăia?
Putin condamnă Polonia pentru intervenția abuzivă împotriva migranților: Cum să nu-ți fie milă de copilașii ăia?

Epuizați fizic și sufletește, mulți dintre migranțîi blocați timp de 10 zile, la granița dintre Belarus și Polonia, s-au întors în Irak.

VIDEO Migranţii de la frontiera dintre Belarus şi Polonia au fost mutaţi într-un centru de primire. Măsura este temporară
VIDEO Migranţii de la frontiera dintre Belarus şi Polonia au fost mutaţi într-un centru de primire. Măsura este temporară

Mulțimea de migranți aflată la granița dintre Polonia și Belarus a dispărut. Oamenii au fost evacuați de autoritățile de la Minsk și mutați în niște barăci din apropiere.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.