Ce pedeapsă riscă un bătrân după ce a atins sânul unei asistente, în spital. „Încercam să citesc ecusonul cu numele”

Bătrânul care a atins sânul unei asistente
Facebook

Un octogenar din Marea Britanie riscă să își petreacă 10 ani în închisoare după ce a fost găsit vinovat de agresiune sexuală. Bătrânul, care se afla în spital, i-ar fi atins sânul unei asistente.

Bărbatul, care are probleme de vedere, spune că acest lucru s-a întâmplat deoarece „încerca să citească ecusonul cu numele” pe care femeia îl purta în piept, atașat pe uniformă, potrivit Daily Star.

Octogenarul de 76 de ani, care nu purta ochelari în acel moment, a fost văzut de un alt pacient și de alți membri ai personalului spitalului când a atins sânul stâng al asistentei.

„Îmi pare rău! Nu am vrut să-i ating sânul, încercam să citesc ecusonul cu numele”, a declarat bărbatul în instanță.

Asistenta, care are peste 40 de ani, a raportat incidentul superiorilor săi, declarând că se află în „stare de șoc” după întâmplare.

Citește și
bebeluș prematur
Asistentă acuzată că a omorât șapte bebeluși și că a încercat să ucidă alți zece
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ceea ce privește atacul, victima a arătat că ecusonul ei se afla pe partea dreaptă și a menționat că bătrânul i-a atins sânul stâng.

„Am înghețat, am fost șocată. A fost ultimul lucru la care mă așteptam să se întâmple”, a adăugat victima.

Declarațiile asistentei sunt susținute și de imaginile camerelor de supraveghere din spital, care l-au surprins pe bătrân în timp ce-i atingea sânul victimei.

Octogenarul, care a fost „absolut îngrozit” de verdict, își va primi sentința pe 25 noiembrie și are la dispoziție 21 de zile pentru a face recurs.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O asistentă medicală i-a injectat adrenalină în venă unui bebeluș. Spitalul din Cluj a concediat-o
O asistentă medicală i-a injectat adrenalină în venă unui bebeluș. Spitalul din Cluj a concediat-o

O asistentă medicală de la un spital din județul Cluj a fost concediată, după ce ar fi administrat greșit adrenalină unui sugar de numai câteva luni.

Asistentă acuzată că a omorât șapte bebeluși și că a încercat să ucidă alți zece
Asistentă acuzată că a omorât șapte bebeluși și că a încercat să ucidă alți zece

O asistentă din Regatul Unit al Marii Britanii este judecată sub acuzația că a omorât șapte bebeluși, printre aceștia numărându-se și gemeni. Ea mai este acuzată că a mai încercat să omoare alți zece.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.