Ce conţine planul de pace în zece puncte al lui Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski
Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a promovat intens planul de pace în 10 puncte, discutându-l, printre alţii, cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.

Reuters prezintă miercuri conţinutul acestui plan şi ecourile pe care le-a avut la nivel mondial, scrie Agerpres.. 

Care este planul în 10 puncte al lui Zelenski 

Zelenski şi-a anunţat pentru prima dată formula de pace la un summit al G20 (grup reunind economiile dezvoltate şi emergente), desfăşurat în noiembrie.

Planul prevede:

1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de Rusia.

Citește și
Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”
Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume.

3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti.

4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia.

5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei - despre care Zelenski a spus că "nu poate fi negociată" - şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU.

6. Retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia.

7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti.

8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei.

9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina.

10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate.

În decembrie, Zelenski i-a îndemnat pe liderii G7 (Grupul naţiunilor dezvoltate - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii) să susţină ideea sa de a organiza în iarnă un summit global pentru pace, care să se concentreze asupra planului de pace în ansamblu sau asupra unor puncte specifice.

Care a fost răspunsul lumii

Rusia a respins luna aceasta propunerea de pace a lui Zelenski, iar Moscova a reafirmat marţi că nu va renunţa la niciun teritoriu pe care l-a luat cu forţa, aproximativ o cincime din Ucraina, şi pe care spune că l-a anexat.

Zelenski s-a aflat într-un turneu diplomatic, prezentându-şi planul, printre alţii, preşedintelui american, Joe Biden, preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi premierului indian, Narendra Modi, a cărui ţară a preluat preşedinţia G20.

Ţările occidentale, în frunte cu SUA, au sprijinit armata ucraineană cu miliarde de dolari şi au ajutat Kievul la deminare şi la repararea infrastructurii energetice.

Dar răspunsul la planul de pace al lui Zelenski şi la summitul de pace propus de acesta a fost mai precaut.

În timpul vizitei lui Zelenski la Washington, la 22 decembrie, Biden a spus, în declaraţii publice, doar că el şi Zelenski "împărtăşesc exact aceeaşi viziune" pentru pace şi că Statele Unite se angajează să se asigure că Ucraina se poate apăra singură.

Modi, al cărui guvern nu a condamnat în mod explicit invazia Rusiei în Ucraina, a declarat, după ce Zelenski a prezentat planul, că a "reiterat cu tărie" apelul său pentru încetarea imediată a ostilităţilor şi a promis sprijinul Indiei pentru toate eforturile de pace.

Liderii G7 au declarat că s-au angajat să aducă pacea în Ucraina ''în conformitate cu drepturile sale consacrate în Carta ONU''.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că şansele unor negocieri de pace în viitorul apropiat sunt reduse.

''Cred că va continua confruntarea militară şi cred că mai trebuie să aşteptăm un moment în care să fie posibile negocieri de pace serioase", a declarat el la sfârşitul lunii decembrie

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Profețiile lui Notradamus pentru 2023. Ce a prezis despre Marea Neagră și al treilea război mondial
Profețiile lui Notradamus pentru 2023. Ce a prezis despre Marea Neagră și al treilea război mondial

Pe măsură ce 2022 se apropie de sfârșit, toată lumea vrea să afle ce va aduce noul an.   

Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”
Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”

Israelul a mulțumit Marocului pentru protejarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Unul dintre fugarii ucraineni a fost găsit mort, într-un pârâu din Munții Maramureșului. Altul este încă dispărut
Unul dintre fugarii ucraineni a fost găsit mort, într-un pârâu din Munții Maramureșului. Altul este încă dispărut

Un tânăr ucrainean care a fugit de război a fost găsit mort într-un pârâu din Munții Maramureșului, după ce a rătăcit trei zile prin viscol și ger.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă