Cazul înfiorător al unei femei care și-ar fi ucis copiii și i-a băgat în valize. Au fost apoi cumpărate la licitație

crima noua zeelanda
stuff.co.nz

Coreea de Sud a anunţat marţi că a extrădat către Noua Zeelandă o femeie în vârstă de 42 de ani, suspectată de uciderea a doi copii, ale căror rămăşiţe au fost găsite în valize, relatează AFP.

 

Femeia, care este suspectată de faptul că este mama celor doi copii - o cetăţeană neozeelandeză de origine coreeană - şi elemente de probă-cheie în acest dosar au fost predate autorităţilor neozeelandeze luni seara, anunţă într-un comunicat Ministerul sud-coreean al Justiţiei, scrie news.ro.

”Sperăm ca adevărul în acest dosar, care a reţinut atenţia întregii lumi, să iasă la iveală în urma unui proces judiciar drept şi riguros în Noua Zeelandă”, afirmă ministerul.

Poliţia sud-coreeană a arestat-o pe această femeie în oraşul portuar Ulsan, în septembrie, la câteva săptămâni după ce autorităţile neozeelandeze au descoperit rămăşilele a doi copii care ar fi avut vârsta de cinci şi zece ani la momentul morţii, cam prin 2018.

Femeia - pe care poliţia a identificat-o doar prin numele de familie, Lee - apare în imagini de presă de la acea vreme, escortată de anchetatori afară dintr-un post de poliţie din Ulsan şi acoperindu-şi capul cu o haină.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jurnaliştii au întrebat-o dacă va mărturisi crimele, iar ea a repetat în mai multe rânduri că ”n-am făcut asta” în timp ce era condusă către un vehicul de poliţie.

Această descoperire macabră a avut loc în august.

 

Valizele se aflau într-o remorcă plină cu obiecte, cumpărată de către o familie, care nu bănuia nimic, la o licitaţie de bunuri abandonate, la Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă.

Poliţia neozeelandeză a anunţat că trupurile neînsufleţite au fost depuse în remorca respectivă de ani de zile şi că acest lucru complică ancheta.

Autorităţile au subliniat în mai multe rânduri că familia care a găsit cadavrele nu are legătură cu omuciderile şi că a primit ajutor psihologic pentru a depăşi traumatismul acestei descoperiri sordide.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.