Cât de mult armament folosește Ucraina într-o zi de război împotriva Rusiei. Oficial NATO: Cantitatea este stupefiantă

Ucraina

Ucraina ar utiliza la fel de multă artilerie într-o singură zi, cât NATO în Afganistan într-o lună.  

Agenţia de presă Ukrinform, care citează publicaţia americană The New York Times, scrie că Ucraina trage zilnic mii de obuze de artilerie împotriva invadatorilor ruşi, în timp ce forţele NATO în Afganistan trăgeau 300 de lovituri pe zi.

Potrivit unor responsabili NATO, cantitatea de artilerie utilizată este stupefiantă. Prin comparație, în Afganistan, forţele NATO ar fi putut trage până la 300 de obuze de artilerie pe zi şi nu aveau probleme cu apărarea antiaeriană. În schimb, Ucraina poate trage mii de obuze zilnic, iar îngrijorările legate de apărarea antiaeriană continuă să persiste.

„O zi în Ucraina echivalează cu o lună sau chiar mai mult în Afganistan", declară Camille Grand, expert în apărare în Consiliul european pentru relaţii externe, fost secretar general adjunct al NATO pentru investiţiile în apărare.

Un înalt responsabil al NATO a declarat că, vara trecută, în regiunea Donbas, ucrainenii trăgeau între 6.000 şi 7.000 de obuze de artilerie pe zi, în timp ce ruşii lansau între 40.000 şi 50.000 de obuze zilnic. Comparativ, SUA nu produc decât 15.000 de obuze lunar.

Citește și
Trupele comando de elită din lume. Care dintre ele este strămoșul celebrului SEAL
Trupele comando de elită din lume. Care dintre ele este strămoșul celebrului SEAL
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Occidentul depune eforturi pentru a găsi echipamente şi muniţii din perioada sovietică pe care Ucraina să le poată folosi în prezent pentru a se apăra de invadatori, scrie Agerpres

De asemenea, Occidentul încearcă să propună sisteme alternative, chiar dacă ele sunt mai vechi, astfel încât stocurile de rachete de apărare antiaeriană şi grenade antitanc ale Ucrainei, care sunt extrem de costisitoare, să fie înlocuite.

Există discuţii cu privire la investiţii ale NATO în vechi uzine din Republica Cehă, Slovacia şi Bulgaria pentru a relansa fabricarea obuzelor de calibru sovietic 152 mm şi 122 mm pentru arsenalul de artilerie ucrainean, care provine în mare parte din epoca sovietică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin: Rusia nu este în război cu ucrainenii, ci cu cei care îi folosesc drept carne de tun
Putin: Rusia nu este în război cu ucrainenii, ci cu cei care îi folosesc drept carne de tun

Armata rusă nu este în război cu cetățenii Ucrainei, ci cu cei care îi folosesc „ca carnea de tun”, scrie publicația rusă Kommersant.

Trupele comando de elită din lume. Care dintre ele este strămoșul celebrului SEAL
Trupele comando de elită din lume. Care dintre ele este strămoșul celebrului SEAL

Cele mai eficiente forțe speciale de intervenții din lume sunt cele americane, dar sunt și alte țări ale lumii cu trupe de elită folosite în situații sensibile. Istoria lor pornește din cel de-Al Doilea Război Mondial.

România înregistrează tot mai multe cereri de azil ale cetățenilor din Federația Rusă. Care sunt motivele invocate
România înregistrează tot mai multe cereri de azil ale cetățenilor din Federația Rusă. Care sunt motivele invocate

În România sunt înregistrate tot mai multe cereri de azil ale cetățenilor din Federația Rusă. În plin război, zeci de ruși cer protecția statului român pe motiv că viața le este pusă în pericol ori sunt persecutați de regimul de la Kremlin.

Primarul din Kiev avertizează că urmează cea mai grea iarnă de după Al Doilea Război Mondial
Primarul din Kiev avertizează că urmează cea mai grea iarnă de după Al Doilea Război Mondial

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, avertizează că pentru trei milioane de locuitori din capitala Ucrainei urmează o iarnă grea.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.