Captură uriașă de cocaină. E cea mai mare lovitură din istorie dată traficanţilor

Captură uriașă de cocaină. E cea mai mare lovitură din istorie dată traficanţilor
cnnespanol.cnn.com

Autorităţile din Uruguay au anunţat o captură record de 4,4 tone de cocaină, cea mai mare lovitură din istorie dată traficanţilor de droguri din ţară, relatează bbc.com.

Cocaina a fost confiscată în urma unei operaţiuni a autorităţilor navale şi a celor de frontieră. Drogurile erau ascunse în patru containere pentru făină de soia, transport care avea destinaţia Lome (Togo).

În primul container se aflau peste 3.000 de pachete de câte 1,1 kilograme de cocaină. Containerele urmau să fie încărcate pe o navă înregistrată în Italia.

Jaime Borgiani, director al serviciilor de frontieră, a declarat că nu se ştie de unde provine cocaina, dar aceasta a fost încărcată în camioane marţi, la o fermă din Soriano, aflată la 290 de kilometri de Montevideo.

Poliţia a descins la ferma respectivă şi i-a arestat pe proprietarul acesteia şi pe fiul său. De asemenea, de acolo a fost confiscată o cantitate nespecificată de droguri.

Citește și
Cum a reușit un ministru să fure peste 200 de milioane de dolari din bugetul statului
Cum a reușit un ministru să fure peste 200 de milioane de dolari din bugetul statului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cele 4,4 tone de cocaină au o valoare de aproximativ un milliard de dolari.

Precedentul record a fost doborât în noiembrie, când autoritățile au descoperit un container de trei tone de cocaină, tot în Montevideo, cu destinația Benin, via Spania, insulele Tenerife.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atac terorist sângeros în Somalia. Bilanţul a ajuns la 100 de morţi
Atac terorist sângeros în Somalia. Bilanţul a ajuns la 100 de morţi

O explozie unui vehicul-capcană produsă, sâmbătă dimineață, într-un cartier aglomerat al capitalei somaleze Mogadishu a provocat moartea a zeci de oameni și rănirea altor zeci.

Cum a reușit un ministru să fure peste 200 de milioane de dolari din bugetul statului
Cum a reușit un ministru să fure peste 200 de milioane de dolari din bugetul statului

Autorităţile mexicane au depus o plângere pentru presupusa deturnare a peste 200 de milioane de dolari din bugetul public de către un fost ministru responsabil cu securitatea.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.