Captură de droguri în valoare de 8 milioane de euro, în Thailanda. Cantități enorme din „drogul care te face să o iei razna”

thailanda
Shutterstock

Poliţia thailandeză a făcut una din cele mai importante capturi de droguri ilegale realizată vreodată în regatul asiatic, având o valoare estimată la 8 milioane de euro.

 

Forţele de ordine au confiscat în apropiere de Bangkok circa 15 milioane de comprimate de metamfetamină (supranumită „yaba"), 400 de kilograme de cristale meth (sau „ice", gheaţă), precum şi heroină, între altele, a menţionat Torsak Sukwimol, directorul poliţiei naţionale, transmite AFP.

Patru persoane au fost arestate în cursul operaţiunii desfăşurate miercuri seara într-un local din Nakhon Pathom.

„Este una din cele mai mari capturi de droguri realizată vreodată", a asigurat şeful poliţiei, conform Agerpres. 

Valoarea totală estimată a acesteia este de 300 de milioane de bahţi (7,8 milioane de euro).

Citește și
Thaksin Shinawatra, Thailanda
Fostul prim-ministru Thaksin Shinawatra s-a întors în Thailanda după 15 ani petrecuți în exil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Torsal Sukwimol a fost numit recent în funcția de şef al poliţiei din Thailanda.

„Triunghi de aur"

Thailanda, împreună cu Laos şi Myanmar, formeaza un așa-zis „triunghi de aur”, o zonă recunoscută pentru producţia de droguri din Asia de sud-est.

În 2022, Thailanda a confiscat peste 540 de milioane de comprimate de „yaba" (care se traduce prin „drogul care te face să o iei razna"), adică mai mult decât dublu faţă de 2017, potrivit datelor colectare de Biroul ONU de combatere a drogurilor şi criminalităţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O singură îmbucătură din acest fel de mâncare îți poate provoca cancer. „Ucigașul tăcut” ucide anual 20.000 de oameni
O singură îmbucătură din acest fel de mâncare îți poate provoca cancer. „Ucigașul tăcut” ucide anual 20.000 de oameni

Alimentele pe care le consumăm au un impact semnificativ asupra sănătății noastre, iar unele pot avea consecințe grave. În Thailanda, există o preocupare majoră legată de un preparat culinar care a fost asociat cu riscul de cancer la ficat.

 

 

Fostul prim-ministru Thaksin Shinawatra s-a întors în Thailanda după 15 ani petrecuți în exil
Fostul prim-ministru Thaksin Shinawatra s-a întors în Thailanda după 15 ani petrecuți în exil

Fostul prim-ministru Thaksin Shinawatra s-a întors în Thailanda după 15 ani petrecuți în exil, cu doar câteva ore înainte de alegerile care vor decide cine va fi următorul lider al țării.

Cel puţin zece morţi şi peste o sută de răniţi într-o explozie la un depozit de artificii dintr-un oraș din Thailanda
Cel puţin zece morţi şi peste o sută de răniţi într-o explozie la un depozit de artificii dintr-un oraș din Thailanda

Cel puţin zece persoane au murit şi peste o sută au fost rănite într-o explozie la un depozit de artificii din sudul Thailandei, al cărui proprietar acuzat de neglijenţă a fost convocat la poliţie, informează AFP.

Cadavrul unui om de afaceri german a fost găsit dezmembrat, în congelatorul unei locuințe din Thailanda. FOTO
Cadavrul unui om de afaceri german a fost găsit dezmembrat, în congelatorul unei locuințe din Thailanda. FOTO

Cadavrul dezmembrat al unui magnat imobiliar german, care a fost dat dispărut săptămâna trecută, a fost găsit într-un congelator dintr-o casă închiriată din Thailanda, relatează New York Post.

Motivul șocant pentru care o influenceriță a anulat adopția unui copil din Thailanda
Motivul șocant pentru care o influenceriță a anulat adopția unui copil din Thailanda

Nikki Phillippi, o influenceriță care documentează viața sa de familie, a anulat adopția unui copil, iar urmăritorii ei au criticat-o dur pentru motivul care a stat la baza alegerii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.