Când ar putea fi atinsă imunitatea de grup în Germania. Contaminările, aproape de numere record

Germania
Getty

Imunitatea de grup în faţa COVID-19 va fi atinsă în Germania în al treilea trimestru din acest an, a anticipat joi ministrul sănătăţii, Jens Spahn, care şi-a reluat avertismentul că "fiecare zi contează" în lupta împotriva virusului, conform Reuters.

"Va dura până la vară, nu la începutul lui iulie, dar în vară, în al treilea trimestru, vom ajunge la imunitatea de grup", a afirmat Spahn în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul sănătăţii a adăugat că se aşteaptă ca toţi adulţii să fie vaccinaţi până la finele acestei veri.

Pe de altă parte, el a subliniat că "fiecare zi contează" în lupta cu noul coronavirus, într-un context în care joi dimineaţa institutul german pentru controlul bolilor infecţioase Robert Koch (RKI) a raportat 29.426 noi infectări în ultimele 24 de ore, cu circa 9.000 mai multe decât acum o săptămână.

Cel mai mare bilanţ de contaminări de până acum din Germania, de 33.777, a fost raportat în decembrie, aminteşte dpa.

Citește și
Afganistan
Forţele NATO vor pleca împreună din Afganistan, anunţă secretarul de stat american
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Or, în condiţiile în care infectările zilnice se apropie de noi niveluri record, oficiali şi medici fac apel la măsuri rapide pentru a limita un "al treilea val" al pandemiei.

"Este clar, trebuie să luăm măsuri acum", a spus directorul RKI, Lothar Wielen.

Cabinetul federal a aprobat un set de măsuri cunoscute ca "frâna de urgenţă", care s-au lovit însă de opoziţie în forul legislativ, unde adoptarea lor ar putea dura încă o săptămână.

Situaţia este şi mai gravă în unităţile de terapie intensivă din Germania, unde numărul pacienţilor cu COVID-19 creşte de la jumătatea lui martie.

Asociaţia pentru medicina de urgenţă Divi a anticipat că luna aceasta se va ajunge din nou la recordul anterior de 6000 de pacienţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Victoria Azarenka a renunțat la un turneu pentru că are programare la vaccinarea anti-Covid-19
Victoria Azarenka a renunțat la un turneu pentru că are programare la vaccinarea anti-Covid-19

Bielorusa Victoria Azarenka, 31 de ani, locul 15 WTA, nu va participa la turneul de la Stuttgart, Germania, din cauză că acesta se suprapune cu programarea pe care o are pentru vaccinul anti-Covid-19, informează Agerpres, care citează Reuters.

Forţele NATO vor pleca împreună din Afganistan, anunţă secretarul de stat american
Forţele NATO vor pleca împreună din Afganistan, anunţă secretarul de stat american

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri că este timpul ca ţările NATO să se retragă din Afganistan şi că SUA vor lucra cu aliaţii lor pentru o retragere coordonată din ţara asiatică, transmit Reuters.

Persoanele sub 60 de ani din Germania vaccinate cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser
Persoanele sub 60 de ani din Germania vaccinate cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser

Germanii cu vârste sub 60 de ani imunizaţi anti-Covid cu o doză de ser dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca vor primi a doua doză dintr-un alt vaccin, au decis autorităţile sanitare marţi, potrivit The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.