Campaniile lente de vaccinare anti-Covid şi meciurile din cadrul Euro 2020, la baza unui nou val în Europa

coronavirus
Getty

Numărul contaminărilor cu SARS-CoV-2 a crescut cu 10% în ultima săptămână în Europa, după două luni de declin, iar riscul apariţiei unui nou val este tot mai mare, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, scrie News.ro. 

Directorul regional, Hans Kluge, a spus că riscul este accentuat de campaniile lente de vaccinare, de noile variante ale oronavirusului şi de reluarea activităţilor sociale, relatează BBC.

Euro 2020 este văzut ca un „super-propagator”. Sute de microbişti care au revenit din Londra şi Sankt Petersburg au fost diagnosticaţi cu Covid-19.

Catherine Smallwood, reprezentant OMS, a cerut oraşelor care găzduiesc meciuri din campionat să facă mai multe pentru a monitoriza mobilitatea microbiştilor. Trebuie monitorizat ce se întâmplă în jurul stadioanelor, după meciuri, în baruri şi pub-uri, a spus ea.

Varianta Delta a coronavirusului, descoperită în India, este cea mai mare ameninţare pentru majoritatea statelor europene. Agenţia Uniunii Europene de control a bolilor (ECDC) estimează că, la finalul lunii august, aceasta va fi responsabilă de 90% dintre cazuri.

Citește și
Intrarea în Grecia
Grecia nu testează Covid-19 toți turiștii care intră în țară. MAE anunță „o regretabilă eroare de traducere”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Rusia a înregistrat în ultimele trei zile cifre record de decese asociate Covid-19. Joi au fost raportate 672 de decese şi peste 23.500 de noi cazuri. Preşedintele Vladimir Putin a făcut apel la oameni să se vaccineze. Doar 16% dintre ruşi au primit până acum o doză de ser anti-Covid.

Cele mai multe dintre noile cazuri descoperite în Moscova au la bază varianta Delta, iar oficialii din Sănătate vorbesc despre o nouă variantă, Delta-plus.

Joi, în ajunul meciului dintre Spania şi Elveţia, pentru Sankt Petersburg au fost înregistrate 115 decese.

Autorităţile finlandeze au făcut apel la cetăţeni să evite călătoriile în Rusia, după ce 400 de contaminări au fost legate de fani care s-au întors din Sankt Petersburg pe 21 iunie.

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a declarat că UEFA este „iresponsabilă”. El a criticat decizia de a permite accesul a 60.000 de suporteri pe stadionul din Budapesta şi pe Wembley, pentru seminfinale şi finală.

Serviciul de Sănătate Publică din Scoţia a transmis miercuri că 1.294 de cazuri de Covid-19 au fost asociate celor care au călătorit la Londra pentru meciul din 18 iunie, inclusiv 397 de microbişti care s-au aflat pe Wembley.

Marea Britanie a înregistrat 27.989 de noi cazuri, cel mai mare număr din luna ianuarie. Totuşi, peste 62% dintre adulţii britanici au primit două doze de vaccin anti-Covid.

Mai multe ţări europene au reimpus restricţii în urma creşterii numărului de contaminări.

Portugalia a introdus, de vineri, interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în mai multe localităţi, inclusiv Lisabona şi Porto, după ce a fost înregistrată cea mai mare creştere a numărului de infecţii din februarie.

Spania a înregistrat o creştere importantă în rândul tinerilor, iar incidenţa este acum de 366 de cazuri la 100.000 de persoane.
Germania se aşteaptă ca varianta Delta să provoace peste 70% dintre cazurile înregistrate luna aceasta.

Agenţia europeană a medicamentului a spus că două doze de vaccinuri aprobate par să ofere protecţie împotriva variantei Delta.
În Uniunea Europeană, cel puţin unu din trei oameni are schema completă de vaccinare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Portugalia reimpune interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii
Portugalia reimpune interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii

Portugalia, confruntată cu o recrudescenţă a epidemiei de coronavirus din cauza variantei Delta, a decis să reimpună interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii începând de vineri în 45 de oraşe, inclusiv Lisabona, a anunţat joi guvernul, informează AFP.

Grecia nu testează Covid-19 toți turiștii care intră în țară. MAE anunță „o regretabilă eroare de traducere”
Grecia nu testează Covid-19 toți turiștii care intră în țară. MAE anunță „o regretabilă eroare de traducere”

O greşeală de traducere a autorităţilor noastre a pus pe jar mii de români care se îndreptau spre Grecia.

Noi măsuri de relaxare, de la 1 iulie. Ce se schimbă începând de joi
Noi măsuri de relaxare, de la 1 iulie. Ce se schimbă începând de joi

1 iulie ne aduce şi noi măsuri de relaxare. Vom putea sta la terasă, club sau restaurant după miezul nopţii, iar cei care au programate nunţi, botezuri şi aniversări pot primi până la 300 de invitaţi în interior, dar în anumite condiţii.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.