Camioane ruseşti care repatriau opere de artă „inestimabile”, interceptate în Finlanda. Încărcătura a fost confiscată

finlanda

Camioane ruseşti care transportau opere de artă „inestimabile” au fost interceptate, în acest weekend, atunci când repatriau în Rusia colecţii împrumutate de mai multe muzee, între care Ermitaj.

Valoarea lor a fost asigurată la mai mult de 42 de milioane de euro, au anunţat autorităţile finlandeze, scrie Le Figaro, conform news.ro.

Inspectate la postul de frontieră din Vaalimaa, între Helsinki şi Sankt Petersburg, trei camioane transportau, potrivit gărzilor, un lot „inestimabil” de picturi, sculpturi şi antichităţi care aparţin mai multor muzee ruseşti. O încărcătură de bunuri de lux, deci, au stabilit vameşii finlandezi care au confiscat colecţia în virtutea sancţiunilor europene prin care sunt oprite orice transferuri către Rusia de astfel de obiecte.

„Este important ca acest control al sancţiunilor să fie eficient”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul departamentului de control al vămilor finlandeze, Sami Rakshit.

Cutiile cu opere de artă nu au fost ascunse, au precizat vameşii. Zece persoane sunt suspectate de autorităţi că au participat la transportul colecţiei, în timp ce o anchetă preliminară a fost deschisă în Finlanda. Formată din mai multe zeci de obiecte ce proveneau din Japonia şi Italia, ansamblul a fost pus sub supravegherea Direcţiei muzeelor din Finlanda.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Profesionişti au fost consultaţi pentru mutarea şi depozitarea mărfurilor. Nu vom deschide cutiile”, a precizat Hannu Sinkkonen, director control vamal.

În martie, Rusia a decis să repatrieze operele de artă împrumutate Italiei sau Franţei, ca urmare a măsurilor similare decise de mai multe ţări europene. Muzeul Ermitaj, în special, intenţiona să reinstaleze în galeriile sale din Sankt Petersburg tablourile de Tiţian, Picasso şi Canova care au fost împrumutate diferitelor instituţii milaneze şi romane.

Lista lucrărilor confiscate în acest weekend în convoi nu a fost precizată. Autorităţile ruse, pe de altă parte, au confirmat că acestea sunt proprietăţi păstrate în special de Muzeul Ermitaj, Galeria Tretiakov şi Muzeul Puşkin - câteva dintre cele mai prestigioase instituţii din Rusia.

Acţiunea vamală finlandeză a provocat o reacţie promptă din partea autorităţilor ruse. „Această situaţie este complet ilegală”, a declarat miercuri Ministerul rus de Externe, înainte de a-l chema joi pe ambasadorul finlandez la Moscova şi de a cere restituirea obiectelor. „Cerem autorităţilor finlandeze să garanteze restituirea integrală a operelor noastre de artă cât mai curând posibil”.

Autorităţile finlandeze au clarificat, la rândul lor, că nu au confiscat lucrările. „Aceasta este o situaţie temporară. Muzeele ruseşti încă deţin aceste opere de artă”, a declarat Teemu Sepponen, directorul unităţii de control al exporturilor din cadrul Ministerului de Externe finlandez.

Vama finlandeză şi-a înăsprit controalele la frontieră de la anunţul de către Uniunea Europeană a sancţiunilor împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina. Conservate iniţial, bunurile de lux au fost adăugate pe 15 martie pe lista extinsă a produselor supuse restricţiilor la export. O modalitate de a da o „lovitură elitei ruse”, împiedicându-i pe cei mai bogaţi să „se bucure de stilul lor de viaţă luxos în timp ce bombe cad asupra oamenilor nevinovaţi în Ucraina”, a declarat pe 11 martie preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Relaţiile dintre Finlanda şi Rusia s-au răcit şi mai mult de la începutul operaţiunilor ruseşti în Ucraina, din 24 februarie. Sprijinul publicului finlandez pentru posibila aderare la NATO a Ucrainei a atins un nivel record de 62%, potrivit unui sondaj publicat la mijlocul lunii martie, reflectând preocuparea tot mai mare a ţării pentru securitatea sa în faţa unui vecin rus devenit imprevizibil. Călătorind la Bruxelles, ministrul finlandez de Externe Pekka Haavisto a promis, joi, că va clarifica poziţia guvernului în următoarele săptămâni faţă de o posibilă intrare în alianţa nord-atlantică. O astfel de apropiere „ar fi o eroare strategică” şi o „tragedie îngrozitoare pentru toţi finlandezii”, a comentat miercuri un senator rus citat de agenţia de presă RIA Novosti, apropiată Kremlinului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.