Brexit. Marea Britanie consideră că negocierile „nu au sens” fără o schimbare din partea UE

Brexit
Getty

Londra a repetat luni că reluarea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE "nu are sens" în lipsa unei schimbări de poziţie a Celor 27, declarându-se totuşi deschisă la "intensificarea" discuţiilor propusă de Bruxelles, relatează AFP.

Summitul UE de săptămâna trecută "nu a lăsat nicio bază pentru ajungerea la un acord", a declarat ministrul Michael Gove, însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernamentale, în Parlament.

"Nu are niciun sens să continuăm să negociem. Atâta timp cât UE îşi menţine poziţia, astfel de discuţii nu vor avea sens", a adăugat el.

El a salutat totuşi declaraţiile negociatorului şef european Michel Barnier, care s-a declarat pe Twitter "disponibil pentru intensificarea discuţiilor (...) pe baza textelor juridice".

"Evident, trebuie să ne asigurăm că lucrăm pe baza intensificării pe care ei o propun. Prefer să privesc spre viitor cu optimism şi spre trecut cu mânie", a mai spus Gove.

Citește și
Boris Johnson
Johnson anunță că Regatul Unit va părăsi negocierile dacă UE nu își va „schimba fundamental abordarea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deja foarte dificile, negocierile comerciale s-au înveninat şi mai mult joi, notează AFP, când reprezentanţii Celor 27 reuniţi în Consiliul European au cerut concesii din partea Londrei, precizând în acelaşi timp că vor să continue convorbirile pentru încheierea unui acord de liber schimb înaintea sfârşitului acestui an.

A doua zi, Boris Johnson a apreciat că discuţiile sunt "terminate", fără o "schimbare fundamentală" de abordare din partea UE.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moody's retrogradează ratingul Marii Britanii. Perspectiva datoriei, afectată de pandemie şi de Brexit
Moody's retrogradează ratingul Marii Britanii. Perspectiva datoriei, afectată de pandemie şi de Brexit

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a revizuit vineri în scădere ratingul aferent datoriei guvernamentale a Marii Britanii.

Johnson anunță că Regatul Unit va părăsi negocierile dacă UE nu își va „schimba fundamental abordarea”
Johnson anunță că Regatul Unit va părăsi negocierile dacă UE nu își va „schimba fundamental abordarea”

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că Regatul Unit este pregătit să părăsească negocierile privind un acord comercial post-Brexit dacă Uniunea Europeană nu își va schimba semnificativ abordarea, relatează Euronews.

Boris Johnson: Regatul Unit trebuie să se pregătească pentru un eşec al acordului comercial cu UE
Boris Johnson: Regatul Unit trebuie să se pregătească pentru un eşec al acordului comercial cu UE

Premierul britanic Boris Johnson va stabili vineri abordarea Regatului Unit asupra relaţiei post-Brexit cu UE, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.