Blinken: Apropierea ruso-chineză este mai degrabă o „căsătorie de convenienţă” decât din „convingere”

putin, jinping
Profimedia

Apropierea ruso-chineză arată mai degrabă ca o "căsătorie de convenienţă" decât din "convingere", a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.

"Parţial pentru că au o viziune foarte diferită asupra lumii faţă de a noastră, au intrat într-o căsătorie de convenienţă. Nu sunt sigur că este din convingere", a declarat secretarul de stat Blinken, audiat de comisia pentru afaceri externe a Senatului american, scrie Agerpres.

"Rusia este în mod clar partenerul junior în această relaţie", a adăugat el.

Preşedintele chinez Xi Jinping a efectuat o vizită de două zile în Rusia, care s-a concentrat pe consolidarea legăturilor cu omologul Vladimir Putin. În cadrul acestei vizite, Vladimir Putin şi Xi Jinping au lăudat marţi intrarea într-o "nouă eră" a relaţiei lor "speciale" faţă de Occident, preşedintele rus susţinând cu prudenţă planul chinez de soluţionare a conflictului din Ucraina.

Citește și
Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg: "Putin plănuiește și mai mult război", deci statele NATO trebuie să investească 2% din PIB în apărare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Nu sunt sigur că Rusia sau Putin îşi doresc ordinea mondială, ci mai degrabă dezordinea mondială", a mai spus el.

În faţa unei alte comisii parlamentare, miercuri dimineaţă, secretarul de stat a indicat că Beijingul nu a "depăşit încă linia" roşie a livrării de arme letale Rusiei. De câteva săptămâni, diplomaţia americană a exercitat presiuni diplomatice intense asupra Chinei pentru a o împiedica să livreze echipamente militare importante Moscovei în vederea utilizării lor în războiul din Ucraina.

Antony Blinken a respins încă o dată propunerile de pace ale Chinei despre care Washingtonul crede că nu ar face decât să avantajeze din punct de vedere militar Rusia."Cred că sprijinul diplomatic, politic şi într-o oarecare măsură material pentru Rusia este, desigur, împotriva interesului nostru de a vedea că acest război se încheie", a declarat Blinken.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina
Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina "va răspunde tuturor atacurilor ruseşti"

Ucraina „va răspunde tuturor atacurilor ruseşti", a declarat miercuri seara preşedintele Volodimir Zelenski, după un atac rus cu drone în care au fost ucise cel puţin şapte persoane în regiunea Kiev şi un alt atac asupra unui imobil în Zaporojie.

Jens Stoltenberg:
Jens Stoltenberg: "Putin plănuiește și mai mult război", deci statele NATO trebuie să investească 2% din PIB în apărare

Vladimir Putin nu vrea să facă pace în viitorul apropiat, crede secretarul general NATO Jens Stoltenberg, așa că Alianța trebuie să continue cu înarmarea Ucrainei. Asta înseamnă că statele membre trebuie să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.