Bilanțul victimelor accidentului din Bulgaria a fost revizuit la 44 de persoane. Anchetatorii iau în calcul o eroare umană

accident bulgaria
StirilePROTV

Bilanţul accidentului de autocar care a avut loc marţi în Bulgaria a fost revizuit în scădere la 44 de morţi de către anchetatori, care privilegiază pista unei ”erori umane”, agravate de condiţiile de trafic rutier.

Un bilanţ anterior anunţa 45 de morţi, însă doar ”44 de corpuri au fost găsite la locul sinistrului”, a anunţat joi, la Sofia, procurorul general adjunct Borislav Sarafov, în contextul în care la bord s-ar fiaflat 52 de persoane, iar şapte au supravieţuit.

”Ipoteza cea mai probabilă a accidentului este a unei erori umane”, a declarat presei Borislav Sarafov, care nu a îndepărtat însă posibilitatea ca o ”semnalizare greşită” să fi indus şoferul în eroare.

Autocarul făcea parte dintr-un convoi de patru autocare aflate în tranzit din Turcia către Macedonia de Nord, potrivit news.ro.

Însărcinatul cu ancheta, Marian Marinov, a evocat, în această conferinţă de presă, ”transferul probabil” dintr-un autobuz în altul al unuia dintre pasageri, în urma unui control la frontieră, în timpul unei pauze într-o staţie de alimentare cu carburant.

Citește și
bulgaria, autocar, accident
Trei zile de doliu național în Macedonia de Nord, după tragedia din Bulgaria. Anchetatorii au refăcut filmul accidentului
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Acest pasager lipsă nu a fost identificat.

Marţi dimineaţa, către ora locală 2.00 (şi ora României), unul dintre cele patru autocare din convoi, la bordul cărora se aflau turişti, majoritatea originari din Macedonia de Nord, a lovit o bară de securitate situată în partea dreaptă a autostrăzii, umedă, la 40 de kilometri sud de Sofia.
Şoferul a virat, apoi, la stânga, iar autobuzul a rămas blocat între alte bare de protecţie.

Uşa din faţă a autocarului s-a deschis, însă un ”incendiu uriaş” i-a împiedicat pe pasageri să scape pe această cale şi i-a obligat să se înghesuie la uşa din spate, care era blocată.

Incendiul rapid ar fi fost cauzat de scântei de la bara de protecţie, dn care o parte, care s-a desprins, a fost târâtă sub autobuz, pe asflat.

”Victimele au murit în principal prin asfixiere”, a precizat procurorul.

Persoanele care au supravieţuit erau aşezate, toate, în spatele autobuzului. Ele au reuşit să scape ajutate de către un pasager care a spart un geam din spatele vehculului.

Ele au fost spitalizate la Sofia şi se aflau într-o stare stabilă.

Unele dintre ele prezintă fracturi sau arsuri.

Doi dintre supravieţuitori au fost audiaţi.

Pista teroristă nu este luată în calcul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ancheta în cazul tragediei din Bulgaria se desfăşoară cu dificultate. Tahograful autocarului este complet distrus
Ancheta în cazul tragediei din Bulgaria se desfăşoară cu dificultate. Tahograful autocarului este complet distrus

Este doliu național, joi, în Macedonia de Nord şi Bulgaria, după cumplitul accident în care şi-au pierdut viaţa 46 de oameni.

Trei zile de doliu național în Macedonia de Nord, după tragedia din Bulgaria. Anchetatorii au refăcut filmul accidentului
Trei zile de doliu național în Macedonia de Nord, după tragedia din Bulgaria. Anchetatorii au refăcut filmul accidentului

Este doliu național în Macedonia de Nord după cumplitul accident în care cel puțin 46 de oameni, printre care 12 copii, au murit arși de vii pe o autostradă din Bulgaria.

Tragedie în Bulgaria. 46 de persoane, printre care 12 copii, au murit arși de vii într-un autocar pe o autostradă VIDEO
Tragedie în Bulgaria. 46 de persoane, printre care 12 copii, au murit arși de vii într-un autocar pe o autostradă VIDEO

Tragedie înfiorătoare luni noapte, în Bulgaria. Cel puțin 46 de oameni, printre care și 12 copii, au murit după ce autocarul în care erau a luat foc pe autostradă, în apropierea unui sat din vestul țării.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.