Bilanțul deceselor din Israel crește dramatic. Numărul răniților din spitale este uriaș
Cel puţin 600 de israelieni au fost ucişi, dintre care 44 de soldaţi, şi peste 2.000 au fost răniţi, potrivit presei israeliene.
Cel puţin 313 palestinieni au fost ucişi, inclusiv 20 de copii, şi peste 2.000 au fost răniţi în urma loviturilor aeriene din Gaza începând de sâmbătă, a anunţat Autoritatea Palestiniană. De asemenea, şapte persoane au fost ucise de focurile armatei israeliene în Cisiordania.
Bilanţul morţilor în urma asaltului masiv lansat de Hamas asupra comunităţilor israeliene de lângă Gaza şi a miilor de rachete lansate asupra Israelului este de 600, estimează oficialii.
Lupte intense la granița cu Fâșia Gaza
Ministerul Sănătăţii confirmă, de asemenea, că numărul răniţilor din spitale a ajuns la 2.048, dintre care 20 în stare critică şi 330 de răniţi grav.
Armata continuă să lupte cu atacatorii în comunităţile de frontieră la mai bine de 30 de ore de la asalt.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a avertizat pe locuitorii din Gaza să "plece acum", înainte ca forţele israeliene să transforme enclava într-o "insulă pustie", potrivit News.ro.
Statele Unite şi Israelul au avut, sâmbătă, o "discuţie aprofundată" despre nevoile de ajutor militar ale statului evreu în faţa ofensivei Hamas, a afirmat un înalt responsabil al Casei Albe, informează AFP, citată de Agerpres.
Consiliul Naţional de Securitate al Israelului i-a avertizat pe israelienii care locuiesc în străinătate să fie în alertă, fiind posibile atacuri legate de războiul actual cu Hamas, relatează Times of Israel şi The Guardian, potrivit News.ro.
Germania şi Franţa iau măsuri pentru a întări securitatea în jurul sinagogilor, şcolilor şi monumentelor evreieşti, după atacul surpriză al grupării teroriste palestiniene Hamas împotriva Israelului, potrivit AFP, scrie News.ro.
Actuala violenţă dintre Hamas şi Israel "lucrează" în favoarea Rusiei, în timp ce distrage atenţia internaţională de la agresiunea Moscovei în Ucraina şi poate duce la noi presiuni migratorii asupra Europei, a considerat, duminică, președintele Poloniei.