Avertismentul experților americani: Valul al doilea de îmbolnăviri în SUA ar putea fi mai grav

SUA
Shutterstock

Un al doilea val de infectări cu noul coronavirus, aşteptat să lovească SUA iarna următoare, ar putea fi mai grav decât primul, a avertizat marţi directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC), potrivit Reuters.

"Există posibilitatea ca ofensiva virusului pe teritoriul ţării noastre iarna viitoare să fie în realitate mai dificilă decât cea pe care tocmai am traversat-o", a declarat directorul CDC, Robert Redfield, într-un interviu pentru cotidianul The Washington Post, citat de Agerpres.

Pe măsură ce valul curent de îmbolnăviri continuă să se reducă, aşa cum o arată scăderea recentă a ratelor de spitalizare împreună cu alţi indicatori, autorităţile trebuie să se pregătească pentru o posibilă recrudescenţă în lunile care vor urma.

"Vom avea epidemia de gripă şi pe cea de coronavirus concomitent", a spus acesta, iar asocierea celor două va pune şi mai multă presiune pe sistemul de sănătate decât primul val de îmbolnăviri.

Robert Redfield şi alte autorităţi din domeniul sanitar au susţinut implementarea unor măsuri drastice de izolare la domiciliu şi închiderea a numeroase activităţi comerciale pe teritoriul ţării pentru a combate transmiterea virusului. În acelaşi timp, restricţiile au avut efecte negative asupra comerţului din Statele Unite, unde cel puţin 22 de milioane de persoane au rămas fără un loc de muncă în ultimele patru săptămâni.

Citește și
sua
Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Chiar dacă restricţiile vor fi ridicate gradual, Robert Redfield a subliniat importanţa continuării practicării distanţării sociale.

În acelaşi timp, a mai spus oficialul american, autorităţile din domeniul sănătăţii publice trebuie să implementeze pe scară largă un sistem de testare pentru identificarea persoanelor infectate şi identificarea interacţiunilor apropiate ale acestora prin localizarea persoanelor cu care au intrat în contact.

Până în prezent, în Statele Unite, aproape 810.000 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, în această ţară înregistrându-se peste 45.000 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări
Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări

Peste 45.000 de morți. Este cifra care dă fiori în SUA, unde și numărul de oameni infectați se apropie de 820.000.

ONU: Lumea riscă să se confrunte cu o foamete ”de proporții biblice” din cauza pandemiei
ONU: Lumea riscă să se confrunte cu o foamete ”de proporții biblice” din cauza pandemiei

Lumea riscă să se confrunte cu o foamete generalizată „de proporții biblice” cauzate de pandemia de coronavirus, a avertizat ONU, conform BBC.

OMS a pus astmul pe lista bolilor care fac pacienții mai vulnerabili la Covid-19
OMS a pus astmul pe lista bolilor care fac pacienții mai vulnerabili la Covid-19

În România alergia la polenul de cereale este cea mai frecvența. Grav este că dintre toți pacienții care suferă de rinită alergică mai mult de jumătate prezintă și astm alergic.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.