Autoritățile americane oferă gogoși, bere sau marijuana oamenilor pentru a-i convinge să se vaccineze

×
Codul embed a fost copiat

Numărul cazurilor noi de coronavirus, spitalizări și decese a scăzut semnificativ în Statele Unite. Experții în sănătate spun că progresele se datorează vaccinării în masă.

 

Până în acest moment, au fost complet imunizați 40% dintre adulții americani. Iar liderul de la Casa Albă și-a stabilit un nou obiectiv în lupta cu pandemia - 70% dintre adulţi să primească cel puţin o doză de vaccin până pe 4 iulie, de Ziua Americii.

Pe de altă parte, ziarul The New York Times anunță că Pfizer va solicita în septembrie aprobarea ca vaccinul său să fie administrat și copiilor cu vârste între 2 și 11 ani.

Joe Biden: ”Obiectivul nostru până pe 4 iulie este ca 70% dintre americanii adulți să fie vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin anti-Covid și cel puțin 160 de milioane de americani să fie complet vaccinați”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Anthony Fauci: ”Cred că putem atinge ținta, nu va fi ușor, dar e posibil”.

După ce a făcut din combaterea coronavirusului o prioritate a administraţiei sale, președintele american a anunțat o nouă strategie de vaccinare, în condițiile în care numărul doritorilor este în scădere.

Dr. Paul Offit, FDA's Vaccine Advisory Committee Member: ”Dacă nu ajungem la o imunitate de turmă de 80%, atunci veți vedea o nouă creștere a acestui virus în iarna viitoare”.

 

Bani, bilete la muzeu și spectacole, reduceri sau zile libere- printre oferte

 

Autorităţile vor pune accentul pe clinici mobile şi puncte de vaccinare la îndemâna oamenilor.

Joe Biden: "Începând din această săptămână, îi vom îndruma pe toți partenerii de farmacii să pună la dispoziție un program (pentru cei care vor să se vaccineze). În curând vă veți putea vaccina fără programare în marea majoritate a celor 40.000 de farmacii din toată țara".

Experții caută abordări noi pentru a-i convinge pe cei reticenți și chiar le sugerează raționamentul potrivit.

Dr. Anthony Fauci: ”Vreau să fiu parte a soluției, nu a problemei”.

În frunte cu președintele, responsabilii americani încurajează recompensele pentru vaccinare.

Joe Biden: ”Vouchere, reduceri sau alte modalități creative de a face vaccinarea mai atractivă și mai distractivă”.

Tot mai multe state americane dar și companii private le oferă vaccinaților bani, între 50 și 100 de dolari, bilete la muzeu și spectacole, reduceri, gratuități, zile libere ori câte o gogoașă zilnic până la sfârșitul anului.

Phil Murphy, guvernator New Jersey: ”Orice locuitor din New Jersey care își face prima doza în luna mai și prezintă dovada la una dintre fabricile de bere asociate va primi o bere gratis”.

Iar un dispensar specializat în marijuana din Michigan, oferă "iarbă” în schimbul dovezii vaccinării. În ultimele 3 luni, unitatea a distribuit peste 25.000 de țigări cu marijuana pre-rulate.

 

India nu e în stare nici să distribuie ajutoarele pe care le-a primit

 

Pe de altă parte, în India, criza se adâncește.

Dr. Mathukumalli Vidyasagar: ”(Dezastrul) este urmarea mai multor factori. În primul rând, oamenii au încetat să mai respecte regulile sanitare anti-Covid. În al doilea rând, a contribuit apariția anumitor variante contagioase pe subcontinentul indian și, în al treilea rând, au fost de vină unele evenimentele publice supraaglomerate, cum ar fi nunțile sau oamenii care au ieșit în baruri".

India a raportat în ultimele 24 de ore 383.000 de noi infectări și în jur de 4.000 de decese. În aceste condiții este strigător la cer că, potrivit CNN, mare parte din ajutoarele trimise de zeci de țări ale lumii stau în aeroportul din New Delhi. Guvernul nu s-a învrednicit până acum să distribuie materialele vitale acolo unde e mai mare nevoie de ele.

Dr. Sumit Ray, Head of Critical Care Medicine at Holy Family Hospital: ”Am trecut de limita a ceea ce putem face noi, ca spital. Guvernul trebuie să intervină și dincolo de furnizarea de oxigen. Ne trebuie unități noi, spitale de campanie, din prefabricate, ventilatoare, cadre medicale, exact ca în cazul unui dezastru natural”.

Deocamdată, aproape 4.000 de vagoane de tren au fost amenajate cu peste 60.000 de paturi, gata să servească drept unități de izolare pentru pacienții Covid.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.