Au fost detectate primele zgomote subacvatice, în timpul căutării submersibilului dispărut în Atlantic

canada forte aeriene
AFP

O aeronavă canadiană care participă la căutarea submersibilului turistic care a dispărut în timpul unei scufundări spre epava Titanicului, în Atlanticul de Nord, a detectat zgomote subacvatice, a anunţat Paza de Coastă americană.

Descoperirea a determinat echipele să îşi mute operaţiunile de căutare subacvatică robotizată "în încercarea de a explora originea zgomotelor", a declarat, miercuri, Paza de Coastă într-o serie de tweet-uri.

Căutările recent relocalizate cu ajutorul ROV (vehicule operate de la distanţă) nu au avut niciun rezultat, dar vor continua, a precizat Garda de Coastă, transmite Reuters.

Paza de Coastă nu a detaliat natura sau amploarea sunetelor detectate şi nici modul în care au fost captate, însă CNN şi revista Rolling Stone, citând comunicări interne ale guvernului american, au raportat independent că sunete asemănătoare unor ciocănituri au fost detectate de avionul canadian la intervale de 30 de minute în zona de căutare.

Alte bubuituri, detectate de un sonar suplimentar

Rolling Stone, prima care a făcut anunţul, spune că sunetele au fost detectate de balize sonar amplasate în zonă "în apropierea poziţiei de ajutor", iar un sonar suplimentar a detectat alte bubuituri patru ore mai târziu.

Citește și
oceangate
Un fost angajat OceanGate a fost demis după ce a atras atenția asupra riscurilor la care sunt supuși turiștii din submersibil
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

CNN a citat o notă a guvernului american de asemenea spunând că sunete suplimentare au fost auzite la aproximativ patru ore după ce au fost detectate zgomotele iniţiale, dar canalul de ştiri susţine că a doua apariţie a zgomotului nu a fost descrisă ca fiind posibile ciocănituri.

"Feedbackul acustic suplimentar a fost auzit şi va ajuta la direcţionarea activelor de suprafaţă şi, de asemenea, indică speranţa continuă a supravieţuitorilor", a declarat CNN citând nota guvernamentală actualizată, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Timpul este împotriva noastră”. Rezervele de oxigen ale submersibilului scad dramatic. Câtă vreme le mai ajung pasagerilor
„Timpul este împotriva noastră”. Rezervele de oxigen ale submersibilului scad dramatic. Câtă vreme le mai ajung pasagerilor

Sunt ore critice în largul coastelor canadiene, acolo unde de două zile o armată de oameni încearcă să găsească micul submersibil turistic, dispărut în apropiere de epava Titanicului.

Un fost angajat OceanGate a fost demis după ce a atras atenția asupra riscurilor la care sunt supuși turiștii din submersibil
Un fost angajat OceanGate a fost demis după ce a atras atenția asupra riscurilor la care sunt supuși turiștii din submersibil

Un fost angajat al OceanGate a atras atenția asupra riscurilor la care sunt supuși turiștii din cauza problemelor care existau la nivelul submersibilului Titan, în 2018.

Căutările pentru submersibilul Titan continuă. Era controlat cu o consolă pentru jocuri video modificată
Căutările pentru submersibilul Titan continuă. Era controlat cu o consolă pentru jocuri video modificată

Operațiunile de căutare continuă în Oceanul Atlantic, unde un submersibil folosit pentru a duce turiștii să vadă epava Titanicului a dispărut pur și simplu.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă