Au ars 2 milioane de hectare de pădure în SUA, iar fumul a invadat marile orașe. Sănătatea locuitorilor, în pericol

×
Codul embed a fost copiat

În ultimele săptămâni, pe Coasta de Vest a Statelor Unite au ars peste 2 milioane de hectare de vegetație, cam cât suprafața statului New Jersey.

Aproape 100 de focare rămân active, iar pompierii sunt tot mai neputincioși în fața anvergurii acestei misiuni. Lucrurile sunt agravate de norul uriaş de fum care a acoperit o bună parte din statele din Vest, inclusiv zone urbane.

Medicii îi avertizează pe oameni să stea cât mai puţin în aer liber, dar nu sunt mereu ascultaţi.

Dincolo de pericolul imediat pentru oameni şi bunurile acestora, incendiile de vegetaţie din vestul Statelor Unite au produs cantităţi uriaşe de fum care a ajuns deasupra zonelor urbane. Imaginile cu cerul roşiatic şi fumul gros care a acoperit San Francisco sau Seattle au făcut înconjurul lumii. Iar specialiştii spun că aerul îmbibat de cenuşă e un pericol real pentru sănătatea locuitorilor.

Dr. Stephen Morris, Harborview Medical Center: „Calitatea aerului este foarte proastă. Asta înseamnă că fumul în sine, care e format din tot felul de particule în aer, poate provoca inflamarea şi iritarea plămânilor, ceea ce poate avea consecinţe nefaste pentru sănătate”.

Citește și
Zapada
Fenomene meteo extreme în SUA. Incendii de vegetație și zăpezi, în același timp
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Cu toate astea, mulţi continuă să iasă în aer liber în oraşele afectate, în ciuda avertismentelor date de oficiali. În Seattle, de exemplu, primarul a închis plajele, parcurile şi portul, în încercarea de a-i ţine pe oameni departe de zonele de risc.

În zonele afectate de incendii, bilanţul tragic continuă să crească: sunt zeci de oameni morți, alte zeci de persoane au fost date dispărute, și mii de oameni au rămas fără case. 97 de incendii continuă să pârjolească vegetația și localități din 12 state diferite. Adversari le sunt aproape 30.000 de pompieri, dar sunt oare suficienţi să lichideze toate focarele?

Jennifer Balch, University of Colorado Fire Scientist: „Răspunsul scurt este "NU". Avem așteptări prea mari de la pompieri".

Jennifer Balch este cercetător specializat în incendii la Universitatea Colorado. Ea spune că sunt prea mulți factori care "joacă" în tabăra inamică.

Jennifer Balch, University of Colorado Fire Scientist: „E nevoie de combinația a trei ingrediente: vreme călduroasă, combustibil și... o scânteie".


84% din incendiile din SUA sunt declanșate de oameni

 

Iar pentru incendiile din ultimele săptămâni s-au reunit toate elementele. Potrivit meteorologilor, Coasta de Vest a înregistrat temperaturi record, iar 68% din teritoriu suferă în diverse grade de secetă. Cât despre cauza incendiilor... de cele mai multe ori, oamenii sunt de vină.

Jennifer Balch, University of Colorado Fire Scientist: „În SUA, 84% dintre incendii sunt declanșate de oameni".

Stingerea focurilor depinde de ceva care e dincolo de controlul omului: vremea.

Allison Chinchar, meteorolog; „Avem o nevoie uriaşă de precipitaţii. Abia de luni încolo va apărea ceva umezeală în zonă dar, chiar și așa, sunt șanse să plouă în Washington și Oregon, nu neapărat și în California sau în Nevada".

Și, spun oamenii de știință, câteva ploi sunt doar soluții temporare pentru o problemă cu bătaie lungă.

Jennifer Balch, University of Colorado Fire Scientist: „Problema incendiilor e tot mai gravă din cauza încălzirii globale și a numărului mare de locuințe aflate în calea flăcărilor. E imperativ să luăm măsuri în aceste privințe".

Numai că preşedintele Donald Trump - cel de la care se aşteaptă o poziţie clară faţă de schimbările climatice - susţine că incendiile de vegetaţie care afectează în fiecare an Statele Unite sunt doar o problemă de... management al pădurilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Haos în SUA. Incendiile de vegetație sunt cele mai mari înregistrate vreodată: „E ca un butoi cu pulbere”
Haos în SUA. Incendiile de vegetație sunt cele mai mari înregistrate vreodată: „E ca un butoi cu pulbere”

Infernul de foc de pe Coasta de Vest a Statelor Unite e departe de a fi stins, în ciuda eforturilor depuse de zecile de mii de pompieri americani, dar şi din alte ţări, care încearcă să controleze focarele.

Fenomene meteo extreme în SUA. Incendii de vegetație și zăpezi, în același timp
Fenomene meteo extreme în SUA. Incendii de vegetație și zăpezi, în același timp

Vremea extremă le dă bătăi de cap americanilor. În timp ce statele de pe Coasta de Vest a Statelor Unite se confruntă cu incendii devastatoare de vegetație, în Colorado a nins.

„Parcă m-am trezit pe Marte”. Imagini post-apocaliptice cu cerul roșu din California
„Parcă m-am trezit pe Marte”. Imagini post-apocaliptice cu cerul roșu din California

Imagini ca dintr-un film post-apocaliptic au fost surprinse în San Francisco, Oakland și Berkeley. Din cauza incendiilor de vegetație, cerul a devenit roșu și ziua a părut un amurg continuu.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.