Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO

Atac armat in SUA
AFP

Două persoane au murit și alte patru au fost rănite, între care două foarte grav, într-un atac armat care a avut loc marți la Universitatea din Carolina de Nord.

Potrivit presei locale, citate de Reuters, în urma atacului a fost reţinut un suspect despre care se crede că este un student al universităţii, informează Agerpres.

Postul de televiziune WBTV din Charlotte a anunţat că atacul a avut loc în jurul orelor 17.45 (21.45 GMT) lângă clădirea administrativă a universităţii şi că o persoană a fost arestată.

Mecklenburg EMS, o agenţie independentă care acordă primul ajutor în regiune, a confirmat pe Twitter că două persoane şi-au pierdut viaţa la locul tragediei şi alte patru au fost transportate la spital, două în stare foarte gravă.

Un purtător de cuvânt, Lester Oliva, a confirmat pentru Reuters numărul morţilor şi răniţilor.

Citește și
atac sinagoga
Atac armat într-o sinagogă, în SUA. Ce anunțase atacatorul înainte de atentat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Atac armat într-o biserică. Șase oameni, inclusiv preotul, au fost uciși
Atac armat într-o biserică. Șase oameni, inclusiv preotul, au fost uciși

Șapte persoane au deschis focul într-o biserică din nordul statului Burkina Faso, fiind ucise șase persoane, informează BBC.

Atac armat într-o sinagogă, în SUA. Ce anunțase atacatorul înainte de atentat
Atac armat într-o sinagogă, în SUA. Ce anunțase atacatorul înainte de atentat

Un individ a deschis focul sâmbătă într-o sinagogă din apropiere de San Diego (sudul Californiei), făcând un mort şi trei răniţi, printre care un rabin, şi preşedintele american, Donald Trump, a denunţat imediat o "crimă motivată de ură", relatează AFP.

Masacru în timpul unei petreceri private. 13 persoane au fost ucise cu sânge rece
Masacru în timpul unei petreceri private. 13 persoane au fost ucise cu sânge rece

Treisprezece persoane - cinci femei, un copil şi şapte bărbaţi - au fost ucişi şi alte patru persoane au fost rănite vineri într-un atac armat comis la o petrecere privată în statul mexican Veracruz (est), au informat autorităţile locale.

Atac armat asupra unui autobuz cu pasageri. 14 persoane au murit
Atac armat asupra unui autobuz cu pasageri. 14 persoane au murit

Bărbaţi înarmaţi care purtau uniforme militare au atacat joi un autobuz în sud-vestul Pakistanului, ucigând 14 pasageri după ce i-au forţat să iasă din vehicul, au declarat oficiali citaţi de dpa.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.