Atac armat într-un bar din Suedia. Două persoane au fost ucise, iar alte două rănite

police
Shutterstock

Două persoane au fost ucise, iar alte două rănite într-un bar, la Sandviken, la 162 de kilometri nord-vest de Stockholm, anunţă poliţia vineri, un ultim episod al unui val de violenţe sângeroase în Suedia, relatează The Associated Press.

 

Doi bărbaţi, unul în vârstă de 20 de ani, iar altul în vârstă de 70 de ani, au murit vineri din cauza rănilor pe care le-au suferit în acest atac armat care a avut loc joi seara, la un pub, în Sandviken, precizează poliţia, citează news.ro.

”Credem că o persoană a fost luată drept ţintă şi că celelalte trei persoane se aflau la faţa locului din diverse motive, fără vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat”, a declarat agenţiei suedeze de presă TT un purtăror de cuvânt al poliţiei, Magnus Jansson.

Presupusa ţintă este unul dintre cei doi bărbaţi morţi, a adăugat el.

Nicio arestare nu s-a operat, anunţă poliţia, care precizează că nu ştie dacă celelalte victime sunt patroni sau angajaţi ai pubului.

Citește și
politie profesor impuscat
Un profesor, ucis într-un atac armat într-un campus al Universităţii North Carolina. Mai mulți elevi au sărit din clădire
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pubul anunţă pe Facebook că rămâne închis în weekend.

Rivalităţile între bande infracţionale au devenit o problemă tot mai importantă înh Suedia, care înregistrează o creştere a numărului atacurilor armate la volan, al atentatelor cu bombă şi grenadă.

Suedia a înregistrat de la începutul acestui an 261 de atacuri armate, soldate cu 36 de morţi şi 73 de răniţi.

În septembrie, un băiat în vârstă de 13 ani a fost găsit împuşcat în cap, într-o pădure, în apropiere de locuinţa sa, în apropiere de Stockholm.

Procurorul Lisa dos Santos a declarat joi că moartea băiatului este un exemplu înfiorător al ”violenţei grosolane şi complet nesăbuite a gangurilor”.

Aceste violenţe sunt alimentare de rivalităţi cu privire la droguri şi armament între două bande rivale, conduse de către un bărbat cu dublă cetăţenie, turcă şi suedeză, care trăieşte în Turcia, şi fostul său locotenent.

Guvernul suedez de centru-dreapta a consolidat legislaţia luptei împotriva infracţionalităţii gangurilor, iar şeful poliţiei suedeze Anders Thornberg a acuzat luna aceasta faptul că războiul dintre ganguri a provocat un val de vioenţe ”fără precedent” în acestă ţară scandinavă.

viewscnt

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat în SUA. Un profesor a fost ucis într-un campus din Carolina de Nord
Atac armat în SUA. Un profesor a fost ucis într-un campus din Carolina de Nord

Un nou atac armat a avut loc în Statele Unite. Un suspect a deschis focul în campusul Universităţii din Carolina de Nord și un profesor a fost ucis.

Un profesor, ucis într-un atac armat într-un campus al Universităţii North Carolina. Mai mulți elevi au sărit din clădire
Un profesor, ucis într-un atac armat într-un campus al Universităţii North Carolina. Mai mulți elevi au sărit din clădire

O persoană a fost ucisă prin împuşcare într-un campus al Universităţii North Carolina, scrie presa americană.

Atacatorul care a ucis trei oameni în Florida s-a sinucis. Șerif: „A vrut să omoare negri”
Atacatorul care a ucis trei oameni în Florida s-a sinucis. Șerif: „A vrut să omoare negri”

Trei oameni au fost uciși într-un atac armat ce a avut loc în acest weekend în statul american Florida.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.